Colt Express

Articol scris de:

colt_express_copertaColt Express

Anul apariţiei: 2014

Nr. jucători: 2 – 6

Durata unui joc: 30 minute

Designer: Christophe Raimbault

Dependenţa de limbă: Nu este necesară traducerea jocului

Distribuitor: Ideal Board Games/Ludonaute/Asmodee

 

 

În Colt Express jucătorii iau rolul unor bandiți puși pe jefuit trenul Union Pacific Express. Deși am putea spune că într-un tren sunt destule bogății pentru 2-6 bandiți, aceștia sunt lacomi și fiecare vrea cât mai mult pentru el. Pentru asta se vor lovi cu pumnii, se vor împușca, vor culege sacii de bani de pe jos, vor fugi prin vagoane sau pe tren și chiar vor putea controla șeriful.

Prezentarea jocului este una de nota 10, trenul asamblat din cartoane fiind foarte frumos, tot jocul putea să fie pe o tablă de joc în care să fie simbolizate cele două nivele (interiorul trenului și deasupra lui), dar faptul că producătorii au ales varianta aceasta arată interes deosebit pentru a satisface poftele jucătorilor. Pe lângă trenul tridimensional, avem și obiecte de decor (cactuși, stânci, cranii), realizate tot din carton, complet inutile în joc, dar foarte frumoase!

SAMSUNG CSCJucătorii vor controla bandiții prin cărți, acestea dictând acțiunea care se va întâmpla. Dacă, de exemplu, joci o carte cu pumn, vei lovi un alt jucător (doar în joc, te rog nu-l lovi și în realitate!), acesta va scăpa una din bogățiile adunate și va fi trimis de pumnul tău într-unul din vagoanele alăturate. Fiecare rundă are două faze. Prima faza e de planificare, fiecare jucător joacă acțiuni conform cărții de rundă. Acțiunile se joacă cu fața în sus (în mod normal) sau cu fața în jos (dacă trenul e în tunel). După ce toți jucătorii joacă acțiunile (punând câte o carte într-un teanc pentru fiecare rundă), vine faza a doua, în care se și întâmplă acțiunile planificate în prima fază. Cine și-a planificat bine are șanse să termine runda mai bogat decât a început-o, sau măcar mai bine poziționat în tren, însă, de cele mai multe ori, ceilalți jucători îți strică planurile, singura speranță fiind că măcar reușești să le strici și tu lor. Faza a doua e și cea mai distractivă, e foarte amuzant când vezi banditul unui jucător plimbat în pumni de la un vagon la altul sau trimis cu forța în același vagon cu șeriful (unde nu are voie să stea, fiind trimis automat deasupra trenului și primind un glonț). Trebuie menționat și că fiecare jucător are o abilitate specială, precum o carte în plus, posibilitatea de a fura direct geanta căzută în cazul unui pumn dat sau posibilitatea de a împușca bandiți situați deasupra sau dedesubtul vagonului în care se află.

Colt Express e un joc ușor de învățat, amuzant și rapid. Odată asamblat trenul (operațiune necesară doar înainte de prima partidă, cutia având loc pentru vagoanele gata montate) jocul se poate începe repede și durează pe la 30-40 minute, în funcție de numărul de jucători. L-am jucat în toate configurațiile, mai puțin în 2. Varianta în 2 jucători e un pic forțată, fiecare jucător având câte 2 bandiți de controlat. Recomandarea noastră e să-l jucați cât mai aproape de numărul maxim de jucători, adică în 5-6. Noi îl considerăm un candidat puternic la titlul Spiel des Jahres 2015 și nu putem decât să ne bucurăm că e disponibil și în limba română, prin Ideal Board Games, la scurt timp de la lansarea mondială de la Essen 2014.

SAMSUNG CSCPlusuri: Rapid, amuzant, ușor de învățat de începători, arată senzațional.

Minusuri: Poate părea un pic haotic, uneori fiind greu de urmărit acțiunile tuturor jucătorilor.

Siteul boardgamers.ro e un proiect lansat în luna mai 2011 și a publicat articole până în 2020. Recenziile jocurilor au fost mutate pe Gazeta Jocurilor.

HowToPlay.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recenzii și păreri

Sanctuarul – mai bun ca Ark Nova?

Am avut șansa să încercăm jocul Sanctuary înainte de data oficială de lansare. Având în vedere că Ark Nova este jocul meu #1, am fost foarte bucuroși să punem mâna pe Sanctuary, care promitea că este o versiune mai light a acestuia. Am jucat Ark Nova de aproape 200 de ori, este adevărat, majoritatea jocurilor […]

Citește mai mult
Recenzii și păreri

Forest First – Review

Toamna doar ce a început, copiii au reînceput grădinița, totul a revenit la normal. Este încă vremea de plajă, deci copacii nu au căpătat culorile specifice anotimpului în care ne aflăm, dar va veni și acel moment în curând. Toamna este la fel de așteptată de animalele pădurii, cărora le place la nebunie să alerge […]

Citește mai mult
În timpul cursei
Recenzii și păreri

Peripeții prin spațiu – Star Wars: Super Teams [REVIEW]

Introducere Da… păi, avem de făcut o mărturisire înainte de a începe recenzia: nu am văzut nici un film din universul Star Wars. Nu am citit nici cărți, nici comics… nimic. Nada. Ați prins ideea. Așa că nu ne vom concentra pe tematică mai deloc – lăsăm experții să își dea cu părerea. Noi suntem […]

Citește mai mult