Competiția Națională de Board Games ajunge în acest weekend la Sibiu și Cluj-Napoca

Articol scris de:

Sâmbătă, 28 septembrie 2024, ne vedem la Cluj-Napoca, iar duminică, 29 septembrie, suntem prezenți la Sibiu la al doilea eveniment.

Competiția Națională de Board Games oferă pasionaților de jocuri de societate ocazia de a-și demonstra abilitățile strategice. Evenimentul face parte din Game ON! Festival și este dedicat jucătorilor cu vârsta peste 18 ani, care vor să trăiască o experiență competitivă unică.

Competiția se desfășoară pe mai multe etape, fiecare fiind axată pe un joc de societate diferit, culminând cu etapele finale ce vor avea loc în Timișoara, în perioada 15 și 17 noiembrie 2024.

Evenimentul din Cluj-Napoca va avea loc sâmbătă, 28 septembrie 2024, la The Guild Hall, un spațiu modern și primitor dedicat pasionaților de board games. Evenimentul va cuprinde două sesiuni de joc, oferind participanților oportunitatea de a se confrunta în jocuri clasice de strategie:
● Ora 10:30 – Dog Park
Evenimentul începe cu „Dog Park” – un joc de strategie și colecționare, în care jucătorii își plimbă câinii prin parc, adunând resurse și câștigând puncte pentru gestionarea eficientă a haitei lor de câini.
● Ora 12:00 – Terraformarea Planetei Marte: Expediția Ares
Competiția continuă cu „Terraformarea Planetei Marte: Expediția Ares” – un joc de strategie rapid, axat pe gestionarea resurselor și dezvoltarea tehnologică, unde jucătorii concurează pentru a transforma Marte într-un habitat locuibil.

Evenimentul din Sibiu va avea loc duminică, 29 septembrie 2024, începând cu ora 11:00, la Atu Toys. Grupa de competiție de la Sibiu din această duminică este organizată în colaborare cu EduMind. Competiția se va desfășura în jurul jocului „Verdant”. Acest joc strategic îi provoacă pe jucători să creeze un spațiu verde armonios, combinând plantele de apartament într-o manieră cât mai ingenioasă. „Verdant” oferă o experiență de joc relaxantă, dar în același timp plină de tactici și strategii.

Câștigătorii fiecărei grupe vor avansa în sferturile de finală ale competiției naționale. Pe lângă experiența unică de joc, participanții au șansa de a câștiga diverse board games, iar semifinaliștii și finaliștii Competiției Naționale vor fi recompensați cu premii în bani. De asemenea, participanții vor avea ocazia de a testa jocuri din Game ON! Awards pentru a cunoaște jocurile și a putea vota cel mai bun joc al anului 2023.

Pentru mai multe detalii și înscrieri, vizitați www.gameonfestival.ro.

Competiția Națională de Board Games își propune să ofere un cadru în care jucătorii să își
dezvolte abilitățile și să se bucure de sentimentul de apartenență la o comunitate. Jocurile de
societate nu sunt doar o formă de divertisment, ci și ocazii pentru învățare, socializare și
crearea de prietenii. Prin această competiție, dorim să subliniem rolul jocurilor de societate în
cultivarea abilităților strategice, a gândirii critice și a relațiilor interumane.

Roxana-Elena Szogi, PR Game ON! Festival și Președinte Asociația CDPP – Centrul pentru
Dezvoltare Personală și Profesională

Game ON! Festival este un eveniment de board games și escape ce înglobează concepte mari precum Competiția Națională de Board Games, Game ON! Awards și Competiția Națională de Escape „Exit Masters”.

HowToPlay.ro

Știri

Blood Rage: Valhalla – Tycoon Games preia ștafeta de la CMON

Tycoon Games a anunțat campania de crowdfunding pentru Blood Rage: Valhalla, o continuare independentă a jocului original Blood Rage din 2015. Creat de Eric Lang, noul joc invită jucătorii să își extindă forța clanului dincolo de limitele muritorilor și să obțină favoarea zeilor care au călătorit din tărâmurile Asgardului pentru a fi martori ai luptelor. […]

Citește mai mult
Știri

Noul joc al designerului Pandemic ne poartă în universul Stăpânul Inelelor

Matt Leacock, renumitul designer al jocului cooperativ de succes Pandemic, a vorbit recent despre cel mai recent proiect al său, un joc de societate bazat pe universul Stăpânul Inelelor, intitulat Fate of the Fellowship. Prezent la UK Games Expo, Leacock a oferit detalii despre acest nou titlu, descriindu-l ca fiind „cel mai bogat joc din […]

Citește mai mult
Știri

Horrified: Dungeons & Dragons Ediție Anunțată

Ravensburger și Wizards of the Coast au anunțat lansarea Horrified: Dungeons & Dragons, o nouă ediție a jocului de societate cooperativ Horrified. Această nouă versiune va integra personaje și creaturi iconice din universul Dungeons & Dragons, oferind o experiență de joc tematică. Titlul este programat pentru lansare la nivel global pe 1 august 2025. Jocul, […]

Citește mai mult