Concordia
Anul apariției: 2013
Nr. jucători: 2-5
Durata unui joc: 100 de minute
Designer: Mac Gerdts
Artist: Marina Fahrenbach, Mac Gerdts, Dominik Mayer
Distribuitor: PD-Verlag / LexGames
Dependență de limbă: Este necesară traducerea jocului.
„În regulă, dar în afară de canalizare, medicină, educație, vin, ordine publică, irigații, drumuri, rețea de apă potabilă și sănătate publică, au făcut vreodată ceva romanii pentru noi?” întreabă personajul lui John Cleese în satira istorică Monty Python’s The Life of Brian. „Ne-au adus pace?” i se răspunde timid. Tocmai pe acest aspect, pe râvnita dar și temuta Pax Romana, se întemeiază jocul de strategie Concordia. Creatorul său, Mac Gerdts, are în portofoliu mai multe titluri apreciate de cunoscători, precum Navegador și Antike, ambele utilizând din plin ideea de comerț maritim. Concordia este considerat cel mai reușit dintre ele și a reușit să obțină în 2014 respectatul Kennerspiel des Jahres.
Titlul jocului e dat de cuvântul latinesc concordia (acord, înțelegere), derivat la rândul său din adjectivul concors (având aceleași idei, gusturi) format prin compunerea termenilor cum (împreună) și cor (inimă). După cum îi sugerează și numele, în Concordia avem de a face mai degrabă cu latura pașnică a Imperiului Roman, lăsând legiunile unor jocuri precum Hannibal, iar retiarii altora precum Spartacus. Maximum s-ar putea să auzi un gladius la masă, când te îndeamnă vreun adversar mai deștept să-i iei sabia pentru că tocmai i-ai tăiat calea.
Ca gameplay, Concordia e un joc de strategie economică ce vizează extinderea relațiilor comerciale în Imperiul Roman prin colonizarea diferitelor provincii istorice în vederea obținerii unor resurse din ce în ce mai valoroase (cărămizi, grâu, unelte, vin și țesături). Jucătorii nu se vor confrunta direct ci vor concura pentru a avea intâietate în provincii. Jocul funcționează pe baza mecanicii point to point movement, adică deplasarea coloniștilor se va face pas cu pas, aceștia blocând rutele posibile pentru adversari. Fiecare rundă presupune jucarea unei singure cărți din mână și efectuarea acțiunii respective. Cele 7 cărți primite la început vor putea fi suplimentate cu cărți achiziționate de pe tabla de joc, ceea ce înseamnă că avem și puțin deck building.
În mare, jocul se explică rapid pentru complexitatea sa și conține cel mai concis regulament pe care l-am văzut vreodată. Fițuica are 4 pagini și i se mai adaugă doar un carton ce descrie setup-ul. Cu toate astea, recomand citirea cu atenție a regulamentului fiindcă e dens și e posibil să ratezi o regulă sau să înțelegi greșit o mecanică. Spre exemplu, în Concordia, pentru a pune bazele producției unei resurse îți trebuie resursa respectivă (pe principiul îți trebuie bani ca să faci bani). Dacă vrei să așezi o casă (simbolul pentru colonie) într-un oraș ce produce vin, trebuie să plătești un cost în bani dar și o cărămidă și o amforă cu vin. În manual, costurile sunt explicitate în bullet points, ceea ce mi-a lăsat impresia că ar fi alternative. Nici vorbă! Costul în resurse e fix, pe când cel în bani crește odată cu prezența adversarilor în orașul respectiv. Dacă ești al treilea venit, deja plătești triplu. Pasionații de jocuri cu care am vorbit mi-au mărturisit că li s-a întâmplat să joace greșit cel puțin un titlu, așa că mi-am asumat scăparea, am învățat corect regula și m-am dus mai departe. 
Dacă e să vorbim despre scăpări însă ajungem și la aspectul vizual al jocului. Pornind de la coperta care arată ca o telenovelă, continuând cu banii banali din carton (care nu sunt gologani sau ceva, ci sesterți, da?), și ajungând la cărțile cu grafică neinspirată, putem spune că felul cum arată Concordia e un minus. Piesele ce reprezintă resursele sunt destul bine făcute, în mare, dar și aici treaba pare neterminată: grâul, uneltele și vinul sunt arătoase, dar cărămizile și țesăturile sunt dezamăgitoare. Pentru cea mai scumpă marfă, e cam trist să iei din grămăjoară un pătrat din lemn vopsit în albastru. Ar fi putut adăuga un fald sau un mic detaliu care să sugereze natura materialului respectiv. Tot la scăpări am putea trece și inutilitatea pistei de scor, pe care piesele nu se mișcă decât la finele jocului, când jucătorii punctează în funcție de cărțile pe care le-au strâns pe parcurs. Un carnețel cu un tabel simplu ar fi fost mult mai eficient. În ansamblu, tematica jocului e implementată decent, producătorii incluzând și un mic ghid al divinităților și al provinciilor (hai cu Dacia!), dar nici acesta nu arată grozav.
Jocul curge destul de lin în orice număr de jucători și e de apreciat că merge și în 5. Totuși, e ideal în 3 sau 4 fiindcă altfel se lungește cam mult, iar în 2, adversarii se vor împrăștia prin Imperiu, având spațiu arhi-suficient. Există și o mecanică de catch-up, prin cartea Praefectus Magnus, ce permite deținătorului să dubleze bonusul de producție obținut pe o provincie. Aceasta se dă mai departe în sens invers al acelor de ceasornic, ceea ce o găselniță interesantă. Regulamentul oferă și o variantă de joc alternativ, în care îți poți alege tu bunurile cu care începi, în cazul în care te-ai plictisit de modul standard.
Cu toate neajunsurile sale, mai mult sau puțin neglijabile, Concordia e un joc foarte bun, făcut pentru cei care au o slăbiciune pentru Imperiul Roman, fie că e vorba de vorbitori de latină (sesterți, sesterți, sesterți!) fie că e vorba de cei care au crescut cu strategii economice gen Caesar, dar în special pentru cei ce preferă o competiție non-violentă într-un cadru istoric. E un eurogame până la urmă.
Plusuri: Manual extrem de concis, ușor de explicat, dinamică bună a turelor
Minusuri: Grafică mediocră, acumularea punctelor doar la final
Concordia a fost tradus și este distribuit în România de LexGames și poate fi cumpărat de pe LexShop, din librării și magazine partenere.
