Dixit Odyssey

Articol scris de:

DIXIT ODYSSEY

Anul apariţiei: 2011

Nr. jucători: 3-12

Durata unui joc: 30 minute

Designer: Jean-Louis Roubira

Artist: Marie Cardouat, Pierô

Dependenţa de limbă: Nu este necesară traducerea jocului.

Distribuitor: Libellud

Dixit Odyssey e un joc de de cărţi de petrecere, de sine stătător, dar poate fi jucat şi împreună cu originalul Dixit. Principala diferenţă faţă de originalul Dixit e că acum pot lua parte la poveste până la 12 jucători.

Jocul conţine 84 cărţi cu desene frumoase dar ciudate. Cutia are 3 compartimente, pentru toate cele 3 jocuri Dixit apărute până acum: Dixit, Dixit 2(extensie la jocul de bază), Dixit Odyssey. Toate cărţile din jocurile Dixit apărute până acum se pot amesteca pentru a crea un pachet mare de cărţi şi a scăpa de repetitivitate. Tabla de joc se foloseşte doar pentru ţinut scorul, fiecare jucător mai are un iepuraş colorat (tot pentru ţinut scorul) şi o tăbliţă de vot.

Fiecare jucător este pe rând povestitor, el alege o carte din mâna sa şi spune un indiciu despre ea. Ceilalţi jucători trebuie să pună câte o carte care să se potrivească cât mai mult cu indiciul povestitorului, iar după ce acestea se amestecă şi se întorc, fiecare jucător votează cartea care o bănuieşte a fi a povestitorului. Indiciul dat de povestitor poate fi orice, de la un cuvânt simplu la un nume de formaţie sau un vers dintr-o poezie. Aici e tot farmecul jocului! După câteva ture de acomodare, imaginaţia tuturor va începe să funcţioneze liberă şi jocul va deveni cu adevărat amuzant. Cu cât jucătorii îşi dau drumul imaginaţiei mai tare, cu atât mai amuzant şi plăcut va fi jocul. Scopul povestitorului e ca indiciul său să fie destul de clar încât o parte din ceilalţi jucători să se prindă care e cartea sa, dar nu atât de evident încât să se prindă toată lumea. În cazurile în care nimeni nu ghiceşte cartea povestitorului, sau toată lumea ghiceşte cartea povestitorului, acesta nu ia nici un punct.

Modul de joc descris mai sus e identic cu cel al originalului Dixit. Dar Dixit Odyssey vine şi cu două noi moduri de joc, Dixit Party şi Dixit pe echipe. În Dixit Party povestitorul zice un indiciu înainte să se uite la cărţi, dar spre deosebire de jocul original, de data asta ce zice el nu are neaparat legătură cu cartea sa. Votarea se face diferit, puncte primind cel care are cartea ce mai votată, scopul nefiind găsirea cărţii povestitorului. Mai mult, povestitorul votează pe ascuns o carte de pe urma căreia nimeni nu va primi nici un punct. E un mod diferit de joc care poate aduce un plus de diversitate celor sătui de jocul original(dacă există aşa ceva). 

Trebuie să recunoaştem că acum 2 ani, când am pus prima dată mâna pe Dixit, am fost dezamăgiţi şi n-am vrut să-l jucăm. Ni s-a părut că iepuraşii şi cărţile mari sunt pentru copii şi n-am putut înţelege cum aşa un joc a primit prestigiosul premiu Spiel des Jahres în 2010. Dar asta a fost pentru că nu i-am dat o şansă, ne-am făcut o părere (pe care o considerăm acum total greşită) despre el fără să-l jucăm. Dixit este unul din cele mai bune jocuri de petrecere şi nu cred că vă puteţi plictisi vreodată de el, iar Dixit Odyssey e o variantă şlefuită a jocului original, pe care-l şi extinde cu două noi moduri de joc şi cărţi suplimentare.

Important e că Dixit Odyssey e lansat şi într-o variantă internaţională care cuprinde şi limba română pe cutie şi în regulament, deci e accesibil oricui.

Plusuri: Amuzant, drăguţ, se poate juca în 12 jucători, diversitate mare datorită numărului mare de cărţi apărute, limitat doar de imaginaţia jucătorilor, variantă în limba română.

Minusuri: Nu are.

Siteul boardgamers.ro e un proiect lansat în luna mai 2011 și a publicat articole până în 2020. Recenziile jocurilor au fost mutate pe Gazeta Jocurilor.

HowToPlay.ro

2 thoughts on “Dixit Odyssey

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reviews

Muntele Magic – Review

Micul Gruia își strânse mai bine pelerina în jurul lui, noaptea era atât de intunecoasa și friguroasa, dar nu se putea opri, trebuia sa ajungă cât mai repede la bătrânul vrăjitor Balduin. Sa devina ucenic al vrăjitorului era tot ce își dorise, dar nu banuise niciodată ca totul putea deveni atât de periculos. Cu puțin […]

Citește mai mult
Reviews

“Here to Slay – Pus pe Rapus” Review

Când am intrat în hobby-ul jocurilor de societate am încercat diferite tipuri de jocuri: cooperative, jocuri euro, jocuri competitive, de cărți, etc. Unul dintre jocurile care m-au prins cel mai tare a fost Munchkin. Am apreciat interactiunea directa dintre jucători, puteai sa ii ajuți sau sa le pui bețe în roate celorlalți, avea glume deștepte […]

Citește mai mult
Reviews

“Landmarks” Review

Ajuns în tabăra din vârful muntelui îți dai seama ca ești singur. Din cauza cetii, restul grupului s-a pierdut pe drum. Acum că ceața s-a risipit ii poți vedea jos, la baza muntelui. Din păcate pentru ei, singura harta este la tine, iar tu va trebui să îi ajuți si sa ii îndrumi pentru a […]

Citește mai mult