Essen Spiel renunță la folosirea artei AI în promovarea festivalului

Essen Spiel, a anunțat că renunță la utilizarea imaginilor generate de inteligența artificială pentru promovarea evenimentului în urma criticilor apărute din cauza campaniei de anul trecut și a incertitudinilor legale legate de tehnologie.

Festivalul din Germania este cel mai mare festival de jocuri de societate din lume, urmat de GenCon (SUA) și UK Games Expo (Marea Britanie). În România, Zilele Jocurilor de la Târgu Mureș este cel mai mare festival din țară, sărbătorind anul acesta a 10-a ediție pe 25-27 octombrie 2024. Tradiția a fost continuată prin apariția Game ON! Festival anul trecut la Timișoara și FIJJ anul acesta la București.

Anul trecut, expozanții, artiștii și jucătorii au condamnat decizia Spiel de a utiliza arta AI pe bilete, afișe și în aplicația pentru evenimentul din 2023.

Aceste imagini au fost criticate pentru includerea unor elemente pentru care algoritmii AI au tot fost criticați, cum ar fi oamenii cu șase degete și obiectele care se topesc unul în altul. Mulți au întrebat de ce Spiel nu a angajat un artist din industria de jocuri de societate pentru a crea design-urile.

Principalul argument al criticilor a fost felul în care AI generează imagini, cu cele mai multe software-uri bazându-se pe cantități imense de opere de artă disponibile public – de obicei fără acordul artiștilor sau fără să încerce să îi compenseze pentru folosirea lucrărilor lor.

Un purtător de cuvânt al Merz Verlag a explicat că au primit feedback negativ la adresa utilizarii artei AI si au luat în considerare aceste comentarii. În plus, având în vedere incertitudinea legală legată de această tehnologie, ei au decis să evite arta AI pentru evenimentul din acest an.

Acesta menționează că AI-ul nu va dispărea de pe piață însă nu este locul Spiel Essen să decidă dacă este în regulă să fie folosit sau nu. După ce lumea va clarifica acest aspect, vor revizita posibilitatea folosirii AI în viitor.

Pentru anul acesta, directorul general al Spiel Essen, Carol Rapp, a confirmat că au optat pentru un alt concept de campanie, renunțând la arta AI în favoarea imaginilor care să transmită emoțiile întâlnite de participanți la eveniment. Imaginile urmează să fie făcute public în această săptămână.

Este important să evidențiem, că utilizarea artei AI în jocurile de masă a stârnit controverse în lumea industriei de jocuri, cu publisheri care s-au opus ferm utilizării AI-ului, iar alții care au argumentat folosirea sa în anumite circumstanțe, ceea ce arată că există încă alegeri importante de făcut în acest domeniu.

Spiel Essen din acest an va avea loc între 3 octombrie și 6 octombrie la centrul expozițional Messe Essen din Germania.

Dăm o tură prin știrile lumii pentru a-ți aduce ultimele noutăți despre jocuri de societate și cele mai noi lansări de board games

HowToPlay.ro

Știri

Joia jocurilor: Magic Space și Regatul Jocurilor anunță seri dedicate comunității

Magic Space, un nou hub de socializare din București, și-a inaugurat oficial activitatea pe data de 15 ianuarie 2026, printr-un eveniment de lansare organizat în parteneriat cu Regatul Jocurilor. Gazda acestui nou concept este Restaurant Paparazzi, locația urmând să găzduiască seri dedicate jocurilor de societate în fiecare zi de joi. Evenimentul de deschidere, la care […]

Citește mai mult
Știri

Un jaf cu stil: The Gang primește ediție Deluxe, acum până la 10 jucători

Editura Kosmos a dezvăluit planurile pentru lansarea unei ediții îmbunătățite a jocului său de cărți cooperativ, The Gang. Intitulată The Gang: Deluxe Edition, noua versiune este programată pentru lansare în retail în luna august 2026. Kosmos este o editură de renume în industria jocurilor de societate, portofoliul său incluzând titluri de succes precum The Crew, […]

Citește mai mult
Știri

Expediție sub presiune: KOSMOS dezvăluie The Crew: Journey to the Ends of the Earth

Editura KOSMOS a anunțat oficial dezvoltarea unui nou titlu în cadrul apreciatei serii de trick-taking cooperativ. Noul proiect, intitulat The Crew: Journey to the Ends of the Earth, este creat de designerul Thomas Sing și este programat pentru lansare în a doua jumătate a anului 2026. Thomas Sing este designerul din spatele The Crew: The […]

Citește mai mult