Mysterium
Anul apariției: 2015
Nr. jucători: 2-7
Durata unui joc: 42 de minute
Designeri: Oleksandr Nevskiy, Oleg Sidorenko
Artiști: Igor Burlakov, Xavier Collette, Oleksandr Nevskiy, Oleg Sidorenko
Distribuitor: Libellud
Dependență de limbă: Nu este necesară traducerea jocului.
Halloween. Acel moment al anului în care te costumezi în ceva cât de cât recognoscibil și-i zâmbești politicos șefei la petrecerea de serviciu în timp ce te gândești cum să scapi cât mai repede de-acolo. Și eventual să-ți iei o mână de prieteni, să te închizi cu ei într-un conac părăsit și să rezolvați împreună un mister sinistru. Nu ți-a lăsat vreo mătușă superbogată un conac? Nicio problemă, Mysterium te scoate din încurcătură.
E anul 1922, iar la moșia lui Conrad MacDowell, maestru al globului de cristal, se înfățișează o mână de indivizi care mai de care mai excentrici, la chemarea sa: un numerolog francez, o divinatoare spaniolă cu pendul, un otoman cu talisman, o chinezoaică ce interpretează I-Ching-ul și o americancă pricepută la tarot. Împreună vor încerca să împăciuiască fantoma unui servitor care a fost ucis la conac cu treizeci de ani în urmă.
În Mysterium, jocul atmosferic al companiei franceze Libellud, unul dintre voi va lua rolul fantomei, iar ceilalți vor fi investigatorii paranormali. Prin intermediul unei ședințe de spiritism înfăptuite de Samhain (sărbătoarea celtică ce stă la originea Halloweenului), investigatorii vor primi de la fantomă indicii pentru a reconstitui acea noaptea odioasă. Doar că fantoma nu e una obișnuită. Ea suferă de o formă de amnezie (complet plauzibil) și nu-și mai amintește clar ce și cum; are doar o listă scurtă de suspecți, locuri și arme ale crimei posibile. Ce va trebui să facă e să-i ajute pe spiritiști să restrângă detaliile pe parcursul a 7 runde, iar la final să-i conducă spre identitatea făptașului.
După cum probabil ai intuit deja, Mysterium își trage seva din două titluri arhicunoscute, Cluedo și Dixit, însă prin câteva inovații cheie reușește să le surclaseze.
Înainte de toate, jocul e cooperativ și nu competitiv. Atât fantoma cât și investigatorii se străduiesc să rezolve împreună misterul. Fiecare spiritist are de ghicit o triadă formată dintr-un personaj, un loc și o armă, în această ordine. E drept, pe parcursul jocului, spiritiștii vor putea folosi jetoane de clarziviune pentru a aprecia alegerile celorlalți și, cu cât sunt mai perspicace, cu atât vor fi recompensați mai mult. Bonusurile primite însă nu fac decât să înlesnească runda finală, permițându-le accesul la viziuni suplimentare înainte de a desluși misterul. Dar dacă un singur investigator nu-și descoperă propria triadă până la finele rundei a 7-a, pierd cu toții.
Apoi, spre deosebire de Dixit, în Mysterium povestitorul, în mod paradoxal, nu vorbește. Fantoma nu poate da indicii verbale și nici nu poate face gesturi pentru a-i ghida pe ceilalți. Se exprimă numai prin cărțile de viziune. Dacă vrei, poți merge un pas mai departe (cum sugerează manualul), impunându-i să lovească o dată masa pentru a aproba și de două ori pentru a dezaproba. E mult mai greu decât sună, iar dacă ești genul vorbăreț poate fi un chin. Totuși, jocul e despre intrarea în roluri și despre atmosferă. Poți folosi o lumină centrată pe masă, astfel încât să fie vizibile doar cărțile, iar restul încăperii să rămână în umbră. Lumânările ar putea părea o idee bună, dar nu le recomand, fiindcă îngreunează mult reperarea detaliilor. Manualul sugerează o coloană sonoră accesibilă prin QR code, dar orice formă de muzică creepy merge. Depinde de tine dacă vrei ceva imersiv sau doar un party game de weekend. Poate fi The Others, dar la fel de bine poate fi și Scary Movie.
Dacă e să-l comparăm cu Cluedo, Mysterium are o gamă de suspecți mult mai largă și mai diversă. În plus, aici nu dai cu zarul și nici nu te miști pe vreo tablă. Partea de hazard prezentă în joc se regăsește mai degrabă la fantomă. Aceasta va avea mereu câte 7 cărți în mână și va fi nevoită să-i ofere în fiecare rundă minimum un indiciu fiecărui investigator. În cazul în care are o mână oribilă, poate returna unul dintre jetoanele sale în formă de cioară (poate și croncăni, că nu e indiciu) pentru a decarta și a trage alte 7 cărți. Bineînțeles, are un număr limitat de jetoane la dispoziție, în funcție de nivelul de dificultate. Pentru început, aș zice să nu încerci varianta hard, pentru că te limitează la un singur jeton. Nu o dată mi s-a întâmplat să n-am nicio carte de viziune potrivită vreunei arme sau vreunui loc.
Apropo de cărțile de viziune, componentele jocului sunt grozave, de la ilustrațiile excelente și de o ambiguitate savuroasă (câteva clase peste Dixit, aș spune), la paravanul ce protejează lista scurtă a suspecților de către investigatori și până la ceasul ce marchează rundele. Numărul maxim de jucători este 7 (au ei ceva cu numărul ăsta, o fi misterios sau ceva), dar în 2 sau 3 jocul își pierde mult din profunzime. Îl poți juca atât cu adulți cât și cu copii (caz în care devine Scooby Doo) și e unul dintre puținele jocuri de atmosferă ce pot traversa cu ușurință barierele limbii. Mărturisesc că în primele situații în care l-am jucat, Mysterium nu prea m-a prins, fiindcă n-am avut ocazia să văd lucrurile de pe lumea cealaltă. Deși e ideal ca prima oară să-i lași rolul fantomei cuiva cu experiență, merită să treci dincolo de paravan măcar o dată. Crezi că e simplu să dai indicii și nu înțelegi de ce primești mereu imagini ce se potrivesc mai multor cărți? Ia încearcă să-i ghidezi pe spiritiști fără să ai în fața ochilor toate cărțile posibile. Vei vedea Mysterium cu alți ochi.
Chestia pe care reușește s-o facă jocul ăsta prin tematica formidabil implementată și limitarea acțiunilor jucătorilor e că te pune să te îndoiești de ceea ce vezi. După o jumătate de oră de holbat la cărți ți se va părea că toate au legătură într-un fel sau altul și că mintea-ți joacă feste. De fiecare dată când sosește Halloween-ul, îmi trece prin minte piesa Mind Playing Tricks on Me de la Geto Boys. Pionierii subgenului horrorcore din hip-hop vorbesc acolo de niște indivizi cuprinși de neliniște, care nu mai fac diferența dintre real și imaginar. În ultima strofă a piesei, Bushwick Bill evocă o noapte de Halloween în care gașca lui e urmărită de un individ dubios. Cei trei tăbăresc pe el și-l snopesc în bătaie. Deși e întuneric beznă, încetul cu încetul lucrurile se limpezesc și Bill își dă seama că lovea de fapt cu sete în asfalt. Nu era niciun om acolo. Nici băieții lui nu erau de față. Și nici măcar nu era Halloween. Dar putea fi.
Plusuri: Durată redusă a unei partide, atmosferic, potrivit pentru un public divers.
Minusuri: Regulament încărcat, dificultăți în a prelua pentru prima oară rolul fantomei, poate fi dezamăgitor dacă unul dintre jucători nu-și ghicește triada.
