O nouă metodă de a număra punctele la Forest Shuffle – Pădurea Aleasă

imagine BoardGameColors la review-ul jocului Pădurea Aleasă

Lookout Games a lansat oficial aplicația Forest Shuffle Smart Counter, care simplifică semnificativ procesul de calculare a punctelor, una dintre provocările majore ale acestui joc. Aplicația este disponibilă gratuit pentru dispozitivele Android și iOS și poate fi descărcată din magazinele de aplicații.

Forest Shuffle ( localizat în România ca Pădurea Aleasă ) este un joc cunoscut pentru complexitatea sistemului său de scorare – puteți citi un review al jocului aici. Cu numeroase tipuri de cărți, fiecare având propriul sistem de punctare, deseori bazat pe combinațiile cu alte cărți din pădurea jucătorului, dar și din cele ale adversarilor, calcularea punctelor poate fi o provocare chiar și pentru jucătorii experimentați.

Aplicația Forest Shuffle Smart Counter promite să rezolve aceste probleme. La finalul fiecărei partide, jucătorii pot folosi camera telefonului pentru a scana cărțile din zona lor de joc. Aplicația va calcula automat punctele, economisind timp și reducând riscul de erori.

Toate cărțile de pe masă pot fi scanate cu același telefon sau fiecare jucător poate să își scaneze propria pădure și apoi să trimită informațiile într-un singur telefon prin scanarea unui cod QR pentru a calcula scorul final.

Aceasta este o aplicație gratuită oferită de Lookout Games, disponibilă în engleză și germană, iar funcția de scanare este independentă de limbă și funcționează chiar și cu sleeve-uri. Da, ne-am gândit și la asta.

Aplicația acoperă toate cărțile din jocul de bază Forest Shuffle, precum și cărțile din extinderi și promoții. Dezvoltatorii promit actualizări regulate, asigurând compatibilitatea cu viitoarele extensii ale jocului.

În testele pe care le-am făcut, aplicația mai ratează unele cărți sau identifică greșit unele simboluri însă există modalități rapide de a adăuga sau ajusta orice nu a fost scanat corect, iar în cele mai multe cazuri aceste modificări nu au fost necesare.

Dăm o tură prin știrile lumii pentru a-ți aduce ultimele noutăți despre jocuri de societate și cele mai noi lansări de board games

HowToPlay.ro

Știri

Prima ediție Playcon s-a încheiat și dă înapoi liniștea Bibliotecii Naționale

În perioada 23–24 mai 2026, Biblioteca Națională a României din București a găzduit prima ediție a festivalului Playcon. Festivalul a fost conceput ca o convenție de amploare dedicată jocurilor de societate, jocurilor de cărți colecționabile (TCG), jocurilor de rol de tip Dungeons & Dragons, precum și culturii cosplay, Anime și K-pop. Festivalul a avut două […]

Citește mai mult
Știri

Un refuz de „necrezut”: politicile de publicitate și neutralitatea pe site-ul BoardGameGeek

Platforma BoardGameGeek a anunțat încetarea colaborării cu Chad Krizan, cel care a ocupat funcția de manager de publicitate al site-ului pentru o perioadă îndelungată. Decizia, intrată în vigoare la data de 20 mai 2026, a venit în urma refuzului acestuia de a rula campanii publicitare pentru jocul de societate Possess Me, Satan, invocând motive religioase. […]

Citește mai mult
Știri

Turnul Shinra se clatină în viitoarea lansare de la Square Enix

Editura Square Enix a anunțat oficial dezvoltarea unui nou joc de societate intitulat Final Fantasy VII: Ascend the Shinra Tower. Proiectul este realizat în colaborare cu studiul japonez Arclight, Inc., o entitate cunoscută pentru publicarea unor titluri precum Cat and the Tower sau pentru localizarea în Japonia a unor jocuri premiate, precum Wingspan (câștigător Kennerspiel […]

Citește mai mult