REVIEW Baloane, dirijabile și puncte la înălțime în Grand Central Skyport

Articol scris de:

Grand Central Skyport este un joc strategic de tip tableau puzzle, cu un mecanism central de tip rondel, ce ne transpune într-o lume victoriană alternativă a aparatelor de zbor mai ușoare decât aerul. Publicat de 25th Century Games, jocul este creația designerului Dan Germain, fiind adus la viață de ilustrațiile superbe ale lui Andrew Bosley (cunoscut pentru Everdell sau Tapestry).

L-am descoperit la #spiel25 și ne-am îndrăgostit pe loc de conceptul său, iar după primele partide suntem extrem de încântați de alegerea făcută.

În Grand Central Skyport, preiei rolul unui manager de aeroport victorian, încercând să construiești cel mai eficient nod de transport pentru dirijabile și baloane. Obiectivul este să gestionezi traficul aerian, să extinzi stațiile și să atragi magnați generoși care să investească în aeroportul tău.

Ilustrațiile sunt absolut superbe, oferind o atmosferă detaliată și caldă care transformă fiecare partidă într-o călătorie relaxantă în jurul lumii.

Jocul se concentrează pe o tablă centrală cu un rondel și pe zonele personale ale jucătorilor. Fiecare tură este împărțită în patru faze:

  • Arrival: Joci o carte de dirijabil în flota ta.
  • Skyport: Rezolvi pictogramele de mișcare sau manipulare a cărților.
  • Tycoon: Activezi abilitățile magnaților.
  • Acquire: Te deplasezi pe rondel pentru a alege noi cărți.

Ceea ce am găsit cu adevărat interesant este modul în care funcționează seturile și felul în care ajungi să le faci. Trebuie să strângi baloane de culori diferite, însă pentru a puncta maxim (există un multiplicator la final), trebuie să grupezi baloanele de aceeași culoare.

Fiecare carte are reguli specifice de plasare și abilități de mișcare care afectează restul cărților din coloanele tale, transformând totul într-un puzzle spațial foarte satisfăcător.

Deși până acum am apucat să îl jucăm doar în 2 jucători, suntem curioși să vedem cum se simte în formulă completă. În prima noastră partidă, ritmul jocului ne-a surprins puțin – am realizat abia spre final cât de repede se poate termina dacă nu ești atent.

Este un joc de o complexitate scăzută, rapid și destul de ușor de explicat, dar cu suficientă strategie pentru a te ține implicat.

Verdict: Cu siguranță va vedea masa de joc foarte des anul acesta! Dacă sunteți în căutarea unui puzzle vizual relaxant, dar cu decizii tactice interesante, merită să îi acordați o șansă.

Andreea | Board Game Addict

HowToPlay.ro

Recenzii și păreri

Arrr!-Mada – Sa pornim intr-o aventura cu pirati – Review

Cine iubește pirații? Copiii, bineînțeles! Și adulții nostalgici, amintindu-și de jocurile pe care le jucau când erau mici sau de Pirates of the Caribbean, presupun. Săbii, petice pe ochi, cârlige, papagali și o atitudine înfricoșătoare sunt lucrurile pentru care pirații sunt faimoși și care le-au crescut popularitatea, transformându-i în acei „băieți răi” care respectă loialitatea, […]

Citește mai mult
Recenzii și păreri

Bidibirdy – Review

Ouăle sunt pe cale să clocească, micuții sunt pe drum, iar mama pasăre nu a reușit să termine de decorat cuibul. Misiunea noastră este să ajutăm mămica să își ducă treaba la bun sfârșit, aducându-I toate cele necesare pentru a face casă a puișorilor cât mai confortabilă. DESFĂȘURAREA JOCULUI Bidibirdy este un joc competitiv de […]

Citește mai mult
Meeple-ul explorator, gata de aventură
Recenzii și păreri

Hai-hui prin tărâmul dragonilor – Wyrmspan [REVIEW]

Introducere Totul a început cu minunata lume a păsărilor, apoi am trecut la explorarea adâncurilor iar acum iată-ne în fața unei noi aventuri: părăsim lumea reală și ne îndreptăm spre tărâmul fantastic al dragonilor – astăzi povestim despre Wyrmspan, încă un „span” din seria publicată de cei de la Stonemaier Games: al doilea, mai exact. […]

Citește mai mult