Star Realms
Anul apariției: 2013
Nr. jucători: 2
Durata unui joc: 20 de minute
Designer: Robert Dougherty, Darwin Kastle
Artist: Vito Gesualdi
Distribuitor: White Wizard Games
Dependență de limbă: Este necesară traducerea jocului.
Dacă Magic: The Gathering e prea mult despre gândit și prea puțin despre jucat; dacă Dominion e prea mult despre scor și prea puțin despre jucători, dacă Șeptică e prea mult pentru un adult, atunci Star Realms. Cărți, în spațiu, pe viață și pe moarte. Ce tot o ardem atâta cu regi și valeți? Nave și baze! Numai că… Realm (pronunțat ca helm, gen Helm’s Deep) provine din franceza veche și are aceeași origine cu franțuzescul royaume, adică regat. Deci Star Realms înseamnă Regate Stelare. Pentru că nici în spațiu nu scapi de feudalism.
Tematica fiind una SF, Star Realms are o mică poveste în spate, dar aceasta e destul de clișeizată. Pe scurt, după colonizarea spațiului, oamenii s-au trezit conduși nu de vreun guvern comun, ci de corporații. Acestea au coalizat formând The Trade Federation care s-a extins până unde a putut. Adică până a dat de extratereștri, destul de verzi și denumiți generic The Blob. Coloniile limitrofe ale Federației au descoperit că sunt lăsate de izbeliște și deci s-au unit într-o grupare puternic militarizată, The Star Empire. Ce-a mai rămas? Păi, după invazia creaturilor vag-verzui, unele colonii miniere au fost izolate complet. Evident că au început să venereze tehnologia și au întemeiat o sectă, The Machine Cult.
Cam subțire cu regii, deși e ceva acolo despre lupta pentru pământ sau, mai precis, teritoriu. Pentru că aspectul esențial al jocului e conflictul, deși unul dintre designeri, Robert Dougherty, e co-creator al jocului Ascension, un deck builder destul de apreciat, Star Realms seamănă mai mult, în ceea ce privește obiectivul, cu un joc de colecționat cărți, gen Magic: The Gathering sau, de ce nu, chiar Hearthstone. Fiecare dintre jucători are un număr de puncte de viață (la Star Realms se cheamă autoritate), iar când aceasta atinge 0, a pierdut jocul. Simplu, fără complicații. Celelalte resurse de care dispui sunt punctele de comerț, care-ți permit să achiziționezi cărți noi și punctele de luptă, care-ți permit să ataci adversarul. Bun, dar cum anume funcționează?
La fel ca în orice deck builder, jucătorii încep cu un număr mic de cărți pe care-l suplimentează cu unele etalate pe masă (care formează piața), construindu-și pachetul propriu. În fiecare tură, un jucător trage o mână cărți, le joacă și apoi le decartează. Când a epuizat cărțile din pachetul propriu, amestecă grămada decartată și formează un nou pachet. Și tot așa, până la finele jocului. În cazul lui Star Realms, până când jucătorul își distruge adversarul.
Simialar cu Ascension, fiecare grupare are ceva unic. Federația e singura care poate genera autoritate, Imperiul e singurul care poate forța adversarul să decarteze, Extratereștrii sunt sigurii care pot schimba cărțile din piață, iar Secta e singura care-și poate scoate din joc cărți la alegere. De ce ar dori așa ceva? Pentru că, asemeni oricărui deck-builder, în Star Realms e important să ai un pachet cât mai subțire, cu cărți cât mai valoroase care fac chestii cât mai puternice. Grupările au sinergii, deci nu e indicat să te dezvolți pe mai mult de 2 direcții însă uneori vei fi nevoit.
Ca aspect, Star Realms nu impresionează. Grafica are mai multe surse de inspirație, din care mi-au venit în minte seriale de animație vechi gen Transformers, postere de SF-uri din anii ’80, cu culori aprinse și multe raze, jocuri video de strategie din anii ’90, gen Dune 2 și poate chiar mai recente (jur că unele nave ale Federației par copiate din Homeworld). Nu e vreun festin vizual dar măcar reușește să fie cât de cât coerent (ai auzit, Terraforming Mars?). Designul grafic e funcțional, cu simboluri clare, iar cărțile nu sunt îngreunate de prea mult text. Deoarece acestea se amestecă permanent, ar cam trebui înfoliate.
Dacă vorbim de numărul de jucători, cu un singur exemplar din Star Realms pot juca doar 2, pentru mai mulți fiind necesare exemplare sumplimentare. Modul FFA e care pe care și nu-l recomand. Începeți 4, tăbărâți pe unul, îl eliminați și în scurt timp jocul devine 1v1. În echipă însă e mult mai bine. Coechipierii împart autoritatea și își fac tura împreună deși au componente individuale. Asta poate lungi jocul substanțial, dar merită. De încercat e și modul raid, în care unul dintre jucători devine boss-ul și ceilalți se străduiesc să-i facă față. Desigur, boss-ul trage cărți mai multe, fiindcă are valoare.
Star Realms e primul deck builder pe care l-am jucat și cred că e o introducere excelentă în acest gen, iar faptul că poate fi explicat în scurt timp e un mare plus. Fiind totuși un joc de cărți, e prezent și un element de hazard ceea ce duce la situații în care unul dintre jucători o ia înainte grav. Partea bună e că un joc nu durează mult și poți oricând să-ți iei revanșa. Dacă te-ai plictisit de setul de bază, ai o mulțime de extensii disponibile care aduc multă varietate; altfel, vei învăța destul de repede cărțile. Ăsta nu e neapărat un lucru rău, fiindcă îi dă un feeling de familiaritate. Faptul că încape în buzunar înseamnă că-l pui în haină și-l iei cu tine oriunde vrei.
Plusuri: Ușor de transporat, rapid, preț foarte bun.
Minusuri: Grafică demodată, tendință de snowball.