Terraforming Mars
Anul apariției: 2016
Nr. jucători: 1-5
Durata unui joc: 120 de minute
Designer: Jacob Fryxelius
Artist: Isaac Fryxelius
Distribuitor: FryxGames, Stronghold Games
Dependență de limbă: Este necesară traducerea jocului.
E anul 2400, cartierul meu e tot aici. Dar nu poți să intri, că e plin ochi și-ar cam trebui să ne mutăm, eventual pe altă lume. Guvernul planetar tocmai ce-a instituit o taxă globală prin care să finanțeaze colonizarea planetei Marte. Și unde sunt bani publici, hop! și corporațiile. O sumedenie de asemenea entități cu agende complet diferite, de la ecologiști, la industriași, la bancheri, s-au înscris pentru accesarea fondurilor și transformarea Planetei Roșii într-un mediu locuibil.
În Terraforming Mars joci rolul unei astfel de corporații. Vei concura cu ceilalți jucători pentru a obține un scor cât mai mare, deși uneori veți fi nevoiți să vă ajutați reciproc. Pentru a atinge un grad de teraformare care să permită viața, va trebui să modifici parametrii climatici ai planetei, adică temperatura, nivelul de oxigen și cantitatea de apă (oceane) până la niveluri comparabile cu cele de pe Terra. Creatorul jocului, Jacob Fryxelius, are un doctorat în chimie și s-a străduit să explice pe scurt în manual știința din spatele ficțiunii. În mare are sens.
Jocul e o combinație de card drafting, engine/tableau building și tile placement. Vei cumpăra cărți reprezentând diverse proiecte, de la cultivarea unor bacterii rezistente la frig, la operațiuni de hacking și până la importuri masive de apă. Jucându-le, îți îmbunătățești producția, îți sabotezi adversarii și schimbi clima. Fiecare creștere a ratei de teraformare atrage o finanțare suplimentară din partea Guvernului (mă uit la tine, Elon Musk). Cu resursele obținute te vei extinde pe harta Planetei Marte, amplasând jetoane cu zone verzi, orașe și alte așezări. În plus, vei putea atinge jaloane importante și vei putea concura pentru premii ce contribuie substanțial la scorul final.
Terraforming Mars e un joc de strategie destul de complex, iar de cele mai multe ori vei depăși durata de 2 ore estimată pe cutie (excepția fiind varianta solo). La începutul jocului vei primi o corporație și o mână de cărți pe care o vei suplimenta cu fiecăre rundă succesivă. O rundă poartă în joc numele de generație și de multe ori pare că atât și durează. Fiecare jucător va face, în sensul acelor de ceasornic, un maxim de două acțiuni pe tură, iar generația nu se încheie decât atunci când toată lumea a spus pas. Nu există limită de cărți, ceea ce înseamnă că vei fi nevoit să faci frecvent calcule serioase pentru a-ți aloca banii (adică mega-creditele) în mod optim. Analysis paralysis e o problemă reală. La finele fiecărei runde se face o etapă de producție în care jucătorii își reumplu stocurile, în funcție de economia fiecăruia.
Problema cea mai mare a jocului, și te lovește din prima, e aspectul. Cromatica e cam ternă, cu o gamă diversă de marouri triste și mi-a amintit de jocul video M.A.X., care a apărut prin anii ’90. Not a good look in 2016. Cărțile de joc necesită sleeveuri, iar grafica lor e complet eterogenă: o adunătură de desene neinspirate, imagini stock nepotrivite și fotografii originale nereușite. Dacă încerci să joci Terraforming Mars cu cineva care lucrează în orice mediu vizual te vei confrunta cu pufăiri, strâmbături din nas și chiar râsete. E ca și cum developerii au încercat să facă Total Recall cu bugetul de la The Room.
Pe o notă ceva mai pozitivă, cuburile individuale sunt colorate și transparente, iar cele de resurse sunt lucioase și destul de simpatice. Harta Planetei Roșii e relativ solidă și e desenată cât de cât sugestiv, însă tablele de producție sunt dintr-un carton subțire, au ilustrații slabe (pe zona ce marchează mega-creditele apar bancnote cu fața lui Fryxelius!) și, în mod esențial, nu sunt ștanțate. Astfel, dacă joci cu un tip mai corpolent care se lasă brusc pe masă, e posibil să te trezești cu piese peste tot. Cât ziceai că aveai la producția de energie?
Cu toate astea, tema nu e prost implementată. Terraforming Mars e sci-fi, dar nu sci-fi cu extratereștri verzi sau roboți ucigași din viitor. E limpede că producătorii au luat în serios ideea de teraformare. Dezvoltând lent fiecare corporație chiar ai impresia că lucrezi la ceva măreț. Fiecare nou proiect, fiecare nouă tehnologie îți dă senzația că te apropii de țelul final. Odată ce intri în atmosfera jocului și te prinzi cum funcționează mecanicile, vei avea o satistacție deosebită când reușești să-ți amplasezi un oraș foarte valoros, când îi dejoci unui adversar planul (asteroizii care distrug plante vor deveni memes) sau când reușești să fii primul care atinge un jalon dificil.
Punctul forte al jocului e gradul de rejucabilitate. Nu sunt două partide la fel. În jocul de bază ai de ales între 12 corporații diferite și ai peste 200 de cărți de jucat, iar dacă adaugi exntensiile, posibilitățile devin nenumărate. Sunt partide în care nici nu ajungi să vezi toate cărțile. De fapt, chiar și după primele sesiuni s-ar putea să mai ai surprize (gen, ce-i cu peștii ăștia?). Proiectele sunt destul de creative și adaptează bine concepte științifice de actualitate. De exemplu ai diverse ocazii de a aduce și de a produce gaze cu efect de seră pe Marte. În mod ironic, asta e bine, deoarece temepratura inițială e mult prea scăzută pentru a susține viața. Apropo de viață, la fel ca în The Martian, vei afla rapid că plantele sunt baza.
Numărul ideal de jucători pentru Terraforming Mars e 3-4, iar vârsta recomandată e 12+. Ai nevoie de o înțelegere destul de bună a limbii engleze pentru a înțelege cărțile, iar calculele complicate s-ar putea să-i îndepărteze pe cei mici. Jocul în 5 poate dura multe ore, iar cel în 2 e prea puțin interactiv. După ce-ți dai seama că poți trage de timp pentru un scor mai mare, vei ajunge să umpli harta și să te lungești excesiv. Varianta solo te pune singur în fața planetei și îți dă o limită de 14 ture pentru a o teraformra. E o provocare interesantă și atât. Deși nu stă bine pe partea de prezentare, manualul nu e rău și conține o referință tongue-in-cheek la un clasic al genului sci-fi. Înainte de a începe jocul, însă, recomand un tutorial bun. Poate ca să-și spele păcatele, designerul grafic al jocului, Isaac Fryxelius, a urcat o serie de video-uri foarte instructive pe site-ul oficial.
Terraforming Mars e unul dintre jocurile mele preferate, iar după ce-am aflat povestea FryxGames, care e o afacere de familie a unor împătimiți de boardgames, am reușit să trec mai ușor peste neajunsurile sale. Da, grafica e făcută pe brânci de fratele game designerului, iar prețul nu prea se justifică, dar e remarcabil că o companie mică a reușit să facă un joc atât de ambițios, cu un gameplay atât de bun și cu o rejucabilitate atât de mare. Dacă vei putea trece peste aspectul mediocru, vei descoperi un titlu ce merită să se afle în colecția oricărui jucător pasionat. Un joc de strategie excelent!
Plusuri: Gameplay divers, complexitate, rejucabilitate.
Minusuri: Aspect mediocru, relativ dificil de explicat, preț nejustificat.
2 thoughts on “Terraforming Mars”