Tycoon Games continuă seria de achiziții cu trei jocuri de la Ludonaute

Tycoon Games, editura cunoscută anterior ca Tabletop Tycoon, a anunțat preluarea a trei jocuri de societate de la editura franceză Ludonaute. Printre titlurile achiziționate se numără două jocuri premiate cu cele mai prestigioase distincții din industrie.

Jocurile care vor intra în catalogul Tycoon Games sunt Colt Express, câștigător al premiului Spiel des Jahres în 2015, Living Forest, care a primit premiul Kennerspiel des Jahres în 2022, și jocul de strategie Lewis & Clark: The Expedition.

Colt Express, creat de designerul Christophe Raimbault, este un joc de programare a acțiunilor în care jucătorii intră în rolul unor bandiți ce jefuiesc un tren. Living Forest, o creație a designerului Aske Christiansen, combină mecanici de „push-your-luck” și construire a pachetului de cărți într-o temă despre protejarea pădurii. Al treilea titlu, Lewis & Clark: The Expedition, este un joc de curse și management de resurse creat de Cédrick Chaboussit.

Suntem onorați să primim Colt Express, Living Forest și Lewis & Clark în catalogul Tycoon Games. Ludonaute Games a creat experiențe excepționale care rezonează cu jucătorii la nivel global și ne angajăm să păstrăm moștenirea acestor titluri, explorând în același timp oportunități de a aduce ediții noi comunității de jocuri de societate.

Dan Yarrington, Fondator și CEO, Tycoon Games

Această mișcare face parte dintr-o strategie de expansiune agresivă a Tycoon Games pe parcursul anului 2025. Editura a achiziționat recent mai multe linii de jocuri de la CMON, inclusiv Blood Rage, Rising Sun, ANKH: Gods of Egypt, Arcadia Quest și Starcadia Quest. De asemenea, în portofoliul său au intrat jocul Canvas de la R2i Games, linia Trailblazer de la Mariposa Games și întregul brand Gamelyn, cunoscut pentru seria Tiny Epic.

Dăm o tură prin știrile lumii pentru a-ți aduce ultimele noutăți despre jocuri de societate și cele mai noi lansări de board games

HowToPlay.ro

Știri

Nu puteți trece! (decât dacă susțineți campania): Foes of Middle-earth ajunge pe Kickstarter

Editura D20 Culture, în parteneriat cu Warner Bros, a lansat recent pe platforma de crowdfunding Kickstarter un nou proiect ambițios intitulat The Lord of the Rings: Foes of Middle‑earth – Balrog. Jocul de societate, care deține licența oficială pentru ecranizările regizate de Peter Jackson, a reușit să își atingă obiectivul de finanțare de 50.000 USD […]

Citește mai mult
Crowdfunding Știri

Alinierea stelelor: Logic & Lore revine cu o ediție îmbunătățită și noi moduri de joc

Editura Weird Giraffe Games a anunțat lansarea campaniei de crowdfunding pe platforma Kickstarter pentru a doua ediție a jocului de societate Logic & Lore, alături de o nouă extensie intitulată Variance. Proiectul este semnat de designerii Darren Reckner și Jason Hager, acesta din urmă fiind responsabil și pentru ilustrațiile jocului. Logic & Lore este un […]

Citește mai mult
Crowdfunding Știri

De la spirite protectoare la regenerarea naturii: Alley Cat Games extinde universul Arborea

Editura britanică Alley Cat Games, recunoscută pentru titluri precum Dice Hospital, Tinner’s Trail sau Eternal Palace, a încheiat campania Arborea: Expanded Universe pe platforma Kickstarter. Proiectul, care s-a desfășurat în perioada 12 ianuarie – 5 februarie 2026, propune transformarea jocului de succes Arborea într-un ecosistem complex, incluzând o extensie de mari dimensiuni, un joc nou […]

Citește mai mult