Urc la deal, cobor la vale – Maple Valley Review

Articol scris de:

După succesul avut cu Creature Comforts, cei de la Kids Table BG ne invită să revenim în satul dintre munți și să pornim într-o nouă aventură în Maple Valley. Cele mai drăguțe animăluțe din universul jocurilor de societate au din nou nevoie de ajutorul tău. După ce și-au umplut cămările cu bunătăți, au terminat de croșetat hainele de iarnă și de amenajat casele pentru anotimpul rece, toți locuitorii din Maple Valley au avut parte de o binemeritată odihnă. Acum că zilele au devenit mai calde și mai lungi, zăpada s-a topit și din pământ au început să își facă apariția tot felul de floricele, este timpul pentru a sărbători! În fiecare an, în acest micuț și drăguț sătuc se organizează cel mai frumos festival, chiar în prima zi a primăverii. În sătucul din Maple Valley fiecare are rolul său și, pentru că toată lumea este ocupată până peste cap cu organizarea festivităților, cei mai mici locuitori sunt implicați activ în pregătiri și vor primi sarcini speciale.
Spre deosebire de Creature Comforts, unde ai la dispoziție aproape un an întreg pentru a-ți termina sarcinile, aici ești aruncat în mijlocul evenimentelor, pe ultima sută de metri a pregătirilor. Până la începerea festivalului mai sunt doar 5 ore, iar tu ești ultima speranță a locuitorilor, orașul având nevoie de ajutorul tău! Dintr-un simplu copil, vei deveni eroul care va salva festivalul. Vei intra în rolul unui drăguț pui de animal care va trebui să își strângă prietenii blănoși pentru a realiza cu succes ultimele pregătiri, astfel încât petrecerea să fie perfectă. Deoarece timpul este scurt și vei fi nevoit să parcurgi pădurea în lung și-n lat pentru a strânge toate cele necesare, vei avea nevoie de ajutorul prietenilor tăi, fiecare dintre ei având puncte forte, dar și slăbiciuni.

CUM SE JOACĂ

Jocul se desfășoară pe parcursul a 5 runde, fiecare reprezentând o oră din cele 5 rămase până la începerea festivităților. Când este rândul tău trebuie să joci o carte din mână, fie un prieten, fie o carte „pierde-vară”, care îți acordă beneficii limitate, după care trebuie să te deplasezi de-a lungul celor trei tipuri de trasee, urmând să activezi locația unde te oprești și să creezi diverse obiecte necesare festivităților.
Pentru a-ți îndeplini sarcinile, va trebui să te plimbi pe o hartă cu 13 locații conectate prin poteci de trei tipuri: pădure, stâncă și pe apă. Pentru a strânge resursele necesare, va trebui să mergi în pădure pentru a le culege; sunt 6 locații de pădure, fiecare oferindu-ți două tipuri diferite de resurse. Pentru o variabilitate crescută, tipurile de resurse sunt așezate în locații în mod aleatoriu. The Lodge, the Clubhouse și the Lookout sunt trei cabane plasate în mijlocul hărții; ele îți vor oferi cărți Favour, insigne care îți conferă abilități speciale și hărți care te ajută să te deplasezi mai ușor. De asemenea, există și 2 avanposturi, în care vor fi așezate 2 dintre cele 6 cărți disponibile. Fiecare avanpost vine cu 3 posibilități diferite de schimburi de resurse și cu o abilitate specială, care îți poate aduce noi prieteni, insigne sau favors , te poate muta în altă locație sau îți poate acorda diverse resurse. Două alte locații de neratat sunt The Village, locul de unde vei putea să îți convingi prietenii să te însoțească în marea aventură, și The Bluffs, cea mai îndepărtată locație, care îți permite să iei 3 resurse și să te întorci înapoi în sat, unde vei putea face acțiunea de recrutare.

Maple Valley @BoardGameColors

În fiecare joc vor fi 3 cărți de festivități dintre cele 7 disponibile. Fiecare dintre acestea prezintă obiective care trebuie îndeplinite. În funcție de numărul de jucători, și numărul obiectivelor variază. Pentru 2 jucători, spre exemplu, fiecare carte are câte 4 obiective ce pot fi îndeplinite pe parcursul jocului. Obiectivele sunt conectate cu cărțile Favour astfel că, atunci când vei îndeplini o carte Favour, în funcție de tipul ei, vei putea adăuga un cub pe cărțile de festivitate dacă au același simbol. Cine va avea majoritatea pe fiecare carte cu festivități, va lua mai multe puncte. De asemenea, când toate obiectivele de pe o carte vor fi completate, se va declanșa un eveniment care va oferi bonusuri jucătorilor, în special celui care a plasat ultimul cub.
Scorul final este dat de suma punctelor de pe toate cărțile pe care le-ai strâns de-a lungul timpului (prieteni, insigne, favours), cât și de pe cele 3 cărți de festivități, plus puncte pentru hărțile și resursele rămase.

Maple Valley @BoardGameColors

Sub toată această drăgălășenie, ca mecanici de joc se ascund hand management și set collection. În funcție de tipul de prieteni pe care îi recrutezi, vei beneficia de anumite bonusuri și te vei muta mai greu sau mai ușor pe hartă. Spre deosebire de prietenul cu care începi jocul, cu care te poți deplasa pe toate cele trei tipuri de poteci, prietenii făcuți pe parcursul jocului se pot deplasa doar pe câte un tip de traseu. În ciuda acestui lucru, ei vin cu câte o abilitate specială, care te va ajuta fie să strângi mai multe resurse, fie să faci rost de hărți sau cărți Favour.
Noi am jucat versiunea kickstarter a jocului. Spre deosebire de cea standard, versiunea kickstarter vine cu un insert special, iar resursele sunt sculptate în forme speciale de lemn. De asemenea, jocul conține două mini-extensii: Feathered Friends, care introduce un nou tip de prieteni zburători. Aceștia se pot deplasa pe hartă dintr-o locație în alta chiar dacă acestea nu sunt conectate prin poteci. De asemenea, ei vor lăsa în urma lor pene, care pot fi folosite ca resurse wild; Roaming Raven, care adaugă un negustor corb ce se va plimba pe hartă. În momentul în care un jucător intră în aceeași locație cu el, poate face un târg dând o resursă în schimbul alteia la alegerea jucătorului. Dacă ai ratat versiunea kickstarter, nu-i motiv de panică. Resursele din lemn și cele 2 mini-extensii pot fi achiziționate separat.

ARTĂ ȘI COMPONENTE

Probabil unul dintre lucrurile care au făcut ca jocul Creature Comforts să aibă un succes atât de mare a fost arta super drăgălașă. KTBG au sesizat acest lucru și au menținut același stil și pentru Maple Valley, însă au adăugat un strop de drăgălășenie prin multitudinea de cărți cu prieteni, fix ce lipsea din Creature Comforts, designerii fiind destul de zgârciți cu portretele drăgălașe de animale, ele fiind doar pe cărțile de Traveler. De această dată, multitudinea de portrete cu pui de animale vor face jocul și mai plăcut vizual.
Jocul are o grafică foarte atractivă, liniștitoare și prietenoasă. Harta este frumos desenată și ușor de urmărit. Toate cărțile sunt viu colorate și destul de variate ca artwork. Resursele sunt componente premium, din lemn, având varianta Kickstarter a jocului.

MAPLE VALLEY VS. CREATURE COMFORTS

Am văzut de multe ori întrebarea „Cum se compară cu Creature Comforts?” Între cele două jocuri sunt câteva lucruri asemănătoare, dar și mai multe lucruri diferite. Atât de multe încât este loc pentru ambele jocuri în aceeași colecție.
Trecând peste faptul că acțiunea din cele două jocuri se desfășoară în același sătuc și că grafica este aceeași, fără însă ca vreo poză să fie prezentă în ambele jocuri, mai există câteva asemănări:
– În Creature Comforts există cărțile de Îmbunătățire care iți dau diferite abilități ce te ajută pe parcursul jocului sau condiții prin care poți câștiga puncte suplimentare la sfârșitul jocului. În Maple Valley au fost înlocuite de Insigne, care fac aproape același lucru;
– Un alt lucru care a fost preluat din Creature Comforts, care nouă ne place mult, este bonusul suplimentar pe care ți-l pot oferi cărțile Favour. Spre exemplu, dacă ai o carte cu vioară, vei primi 2 puncte bonus dacă ai și cartea cu urcior, care la rândul ei îți va oferi 2 puncte bonus dacă ai și cartea cu tamburină, care îți va oferi 2 puncte pentru că ai vioara. Și uite așa ai creat o formație care poate cânta la petrecere;
– Între cele două jocuri s-a păstrat și gama largă de resurse disponibile. Ne-a plăcut acest lucru la ambele jocuri pentru că, spre deosebire de majoritatea jocurilor cu mecanică worker placement în care ai disponibile 4-5 tipuri de resurse, în Maple Valley ai disponibile 11 tipuri, iar în Creature Comforts 9 tipuri;
– Faptul că poți plasa resurse pe anumite cărți de Favour și vei primi puncte bonus.
În rest, totul este diferit între cele două jocuri. Maple Valley este puțin mai complex decât Creature Comforts, dar nu trebuie să te aștepți la o diferență prea mare de dificultate. Ambele jocuri se pot juca sub o oră ca timp. În Maple Valley avem mai mult text pe cărți, mai multe abilități speciale conferite de prieteni și de insigne. Plasarea „muncitorilor” nu se mai face cu ajutorul zarurilor, ci cu ajutorul prietenilor, mai exact cu simbolurile de poteca pe care aceștia le au, lucru care oferă mai mult control acțiunilor tale.

Maple Valley @BoardGameColors

Dacă ar fi să alegem care ne-a plăcut mai mult dintre cele două, părerile sunt împărțite. Marian: preferă Creature Comforts datorită mecanismului de activare a muncitorilor cu valorile zarurilor, în special pe partea de pădure și pajiște unde trebuie să faci diferite combinații de zaruri. Larisa: preferă Maple Valley pentru că este mai puțin bazat pe noroc și ai mai mult control asupra acțiunilor din fiecare tur.

CONCLUZII

Maple Valley este un joc relaxant și accesibil, rapid de întins pe masă, cu un regulament ușor de învățat, respectiv de explicat. Este perfect pentru familiile cu copii (8+ ani) și nu numai, având ilustrații atractive și un grad atât de crescut de drăgălășenie încât cu greu îi poți rezista. Pentru că un joc nu durează mult, simți că orice decizie luată contează, totul fiind interconectat. În primele runde, acțiunile pe care le poți realiza sunt destul de limitate, însă pe măsură ce mai mulți prieteni se alătură grupului tău, combinațiile de acțiuni ce pot fi realizate devin cu adevărat satisfăcătoare. Este destul de strâns, de aceea ideal este să îți faci planul anticipat pentru următoarele tururi.

Maple Valley @BoardGameColors

Jocul este prietenos, astfel că nu există confruntare directă între jucători, interacțiunea dintre aceștia fiind dată doar de rapiditatea cu care sunt luate cărțile din display. Se poate întâmpla ca ceilalți jucători să „fure” cărțile de care ai avea nevoie.
Recomandăm Maple Valley celor care vor să joace un joc de societate mediu-ușor ca dificultate, absolut încântător vizual, variat, care îți oferă posibilitatea de a-ți face un plan și de a lua decizii interesante într-un timp relativ scurt.

Rating 8.5/10

Daca vreti sa ne sustineti, o puteti face cu un follow pe pagina de instagram: BoardGameColors

Maple Valley @BoardGameColors
Maple Valley @BoardGameColors
Maple Valley @BoardGameColors

In spatele numelui de scena BoardGameColors se ascund Marian si Larisa. Primul contact cu jocurile de societate l-au avut cu peste 15 ani in urma si de atunci nu se mai pot opri din joaca.

HowToPlay.ro

Reviews

Pădurea Aleasă – Un colț de natură pe raftul tău – Review

Forest Shuffle a fost lansat în anul 2023 de Lookout Games, iar in romana a fost tradus sub numele de Pădurea Aleasă de Asmodee. Am avut norocul să joc jocul chiar imediat după lansarea lui, la Zilele Jocurilor, și m-a prins suficient de tare. Dintre toate jocurile lansate în 2023 pe care le-am jucat, acesta […]

Citește mai mult
Reviews

Propuh sau lecții de supraviețuire în Balcani de la bunica (rețeta de sarmale e inclusă)

De la vorbele bunicii “Mamă, închide ușa să nu ne tragă curentul că mâine nu ne mai ridicăm din pat!” sau “Aoleu, mă ține rău la șale! V-am tot zis să mai închideți din geamurile alea că o să rămânem înțepeniți și cine mai face sarmale?!?” și până la apariția tot mai frecventă a aerului […]

Citește mai mult
Reviews

Mantis – Curcubeie si razbunare – Review

După succesul realizat cu jocul “Exploding kittens” designerii jocului s-au hotărât să facă un joc de cărți mai simplu și mai rapid. Astfel, un joc de Mantis poate fi învățat în două minute si poate fi jucat în aproximativ zece, fiind recomandat atat adultilor, cat si copiilor peste 7 ani. CUM SE JOACA Toate cărțile […]

Citește mai mult