Azul: Stained Glass of Sintra
Anul apariției: 2018
Nr. jucători: 2-4
Durata unui joc: 30-45 de minute
Designer: Michael Kiesling
Artist: Chris Quilliams
Distribuitor: Next Move Games
Dependență de limbă: Nu este necesară traducerea jocului.
Când m-am uitat prima oară peste jocul ăsta îmi era teamă că am de a face cu un Guardians of the Galaxy Vol. 2. Dacă originalul, Azul, îți lăsa impresia că ai în față ceva aparte, era ușor de înțeles și o plăcere să-l joci, iată cum continuarea dezamăgește, îmi spuneam, fiindcă se complică în mod inutil doar din dorința de a merge un pas mai departe. O tentativă mult prea evidentă de a scoate cât mai mulți bani dintr-o franciză și atât, credeam eu. Din fericire pentru cei care au îndrăgit Azul, m-am înșelat. Azul: Stained Glass of Sintra nu e un sequel răsuflat, ci e mai degrabă echivalentul unui Star Wars: The Empire Strikes Back.
Păstrând în mare mecanica din titlul precedent, desingerul Michael Kiesling rămâne tematic în Portugalia, dar trece de la decorarea cu faianță pictată a pereților Palatului Regal din Évora la realizarea vitraliilor ce împodobesc capela Palatului din Sintra. Pornind de la cutie, aspectul jocului e puțin mai dark (există, până la urmă ceva sinistru asociat cu capele și catedrale vechi), dar când ajungem la componentele propriu-zise, situația se înseninează puțin. Azul: Stained Glass of Sintra e extrem de atrăgător, mai ales de la depărtare și va atrage cu certitudine priviri de la alte mese. Odată ce te apropii, piesele din plastic colorat imitând bucățile de sticlă pot părea ieftine (unii ar spune că seamănă cu bomboanele Halls), dar dacă le ridici la lumină vei observa în interiorul fiecareia detalii în relief, diferite în funcție de culoare. Tabla de scor e bine realizată, nemaifiind necesare pistele de punctaj individuale, iar cartonul ce servește pentru a depozita piesele aruncate, așa-zisul turn de sticlă, arată foarte bine. Totuși, cel mai reușit element dintre componente e chiar multitudinea de tipare ce urmează a fi completate: o serie de 8 panouri verticale ce se potrivesc perfect într-o bază orizontală pentru a forma tabla individuală.
Ca mod de joc, Azul: Stained Glass of Sintra e foarte asemănător cu precedentul: ai de construit tipare colectând piese de cinci culori diferite, de pe cartoane circulare ce reprezintă atelierele de sticlărie, fiind limitat la câte o culoare și decartând excesul în mijloc. La fel ca înainte, primul ce ridică piese din centru va fi depunctat însă de data aceasta penalizările vor fi contorizate pe tabla de scor comună. Scopul jocului este tot de a acumula cât mai multe puncte din completarea de tipare și obținerea de diferite bonusuri, dar acum e necesară puțin mai multă strategie.
În primul rând, panourile verticale au câte 5 elemente și pot necesita câte 2 culori, ceea ce înseamnă că de multe ori nu vei reuși să le completezi dintr-o singură mișcare. Cele 8 panouri vor putea fi completate de două ori, tiparele de pe față fiind diferite cu cele de pe verso. Un mic detaliu din vârful panoului îți va indica ce culori apar pe partea cealaltă, dar asta îți va solicita și mai mult atenția. Printre ele se află și un panou joker cu 3 culori diferite plus 2 de orice culoare.
În al doilea rând, jucătorii sunt limitați în panourile ce pot fi completate. Dacă în Azul îți alegeai o linie de lucru și trebuia să te asiguri doar că ai culoarea disponibilă în tipar, în Azul: Stained Glass of Sintra apare un element nou: maestrul sticlar. Acesta este un pion ce va fi nevoit să se deplaseze deasupra panoului ales. Mereu vei putea completa numai tipare de pe poziția pionului și din dreapta sa. Pentru a te întoarce la primul panou trebuie să spui pas.
Această simplă mecanică schimbă complet jocul. Nu mai e posibil să estimezi foarte precis mișcările adversarilor, deoarece una dintre acestea ar putea fi resetarea maestrului sticlar pe prima poziție, sacrificând tempo pentru un avantaj tactic. Desigur, și tu poți face la fel însă aici e cheia: nu vei putea spune pas dacă te afli deja pe prima poziție. Ceea ce se întâmplă aici e că dintr-un joc relativ simplu de înțeles și cu puține considerente tactice, Kiesling a reușit să facă un gamer’s game. Aproape fără excepție, cei care sunt obișnuiți cu jocuri de strategie mai dificile vor opta mereu pentru Azul: Stained Glass of Sintra în defavoarea originalului fiindcă aici ai mai mult control asupra deciziilor tale și mai puțin hazard.
Sigur, dacă e să-l joci cu non-gameri sau cu copii, îți va fi mult mai simplu să începi cu originalul. Totuși, jocul e mai ușor decât am intuit inițial și vei reuși să-l explici fără prea mare bătaie de cap, cu puțin efort și nițică atenție din partea celor interesați. Pentru că o partidă are întotdeauna 6 runde, Azul: Stained Glass of Sintra nu e atât de diferit în funcție de numărul jucătorilor. Un alt factor ce contribuie la experiența similară e și prezența pionului sus-menționat.
În încheiere aș spune că am fost din nou surprins de un joc foarte bun. Nu e ceva revoluționar, dar e evident rodul muncii unor oameni foarte pricepuți și aduce ceva net diferit față de predecesorul său. Singura chestie care mă deranjează e că jocul nu prea mai are legătură cu numele său: vitraliile n-au treabă cu acele azulejos de care vorbeam în descrierea lui Azul, ceea ce-l leagă pe Azul: Stained Glass of Sintra de original fiind mecanica sa. Dacă ți-a plăcut primul îți va plăcea și mai mult acesta, iar dacă nu l-ai încercat poate că ar trebui să începi de acolo.
Plusuri: Look distinctiv, rejucabilitate mare, gameplay lejer, subtilități tactice suplimentare.
Minusuri: Se îndepărtează mult de numele său.
