“Here to Slay – Pus pe Rapus” Review

Articol scris de:

Când am intrat în hobby-ul jocurilor de societate am încercat diferite tipuri de jocuri: cooperative, jocuri euro, jocuri competitive, de cărți, etc. Unul dintre jocurile care m-au prins cel mai tare a fost Munchkin. Am apreciat interactiunea directa dintre jucători, puteai sa ii ajuți sau sa le pui bețe în roate celorlalți, avea glume deștepte și o grămadă de situații neașteptate în timpul jocului. De atunci am cautat mereu jocuri noi care sa se înscrie în aceleași tipare, iar unul dintre ele este “Here to Slay – Pus pe răpus”.

Here to Slay @BoardGameColors

Produs și în limba romana de cei de la Ludicus Games, cu o traducere făcută de Ali Farczadi, jocul nu dezamăgește. În “Pus pe răpus” vei intra în pielea liderului unei trupe de eroi care sunt gata sa înfunte cele mai fioroase bestii, dar și să împiedice competiția să avanseze, pentru că în Pus pe Răpus exista un singur câștigător și doar trupa cu cei mai viteji luptători va fi premiată.

DESFĂȘURAREA JOCULUI

Jocul se joaca în 2-6 jucători cu vârste de 10+. Noi l-am încercat în mai multe grupuri cu număr diferit de jucători, cu cât sunt mai mulți, cu atât timpul unei partide va creste, dar în același timp și distracția va fi mai mare. Timpul variază între 30 și 60 de minute, în funcție de numărul de viteji care se înfruntă la masa de joc.

Va trebui să îți recrutezi eroi pe care să îi echipezi cu diverse unelte, să faci vrăji şi să înfrângi bestii. Jocul se poate câștiga în două moduri, fie reușești să infrangi 3 bestii, fie reușești să îți faci o trupă de eroi care să cuprindă toate clasele din joc.

Here to Slay @BoardGameColors

Eroii din joc sunt împărțiți în cele mai uzuale clase pe care le găsești în această lume fantasy: Luptător, Cercetaș, Hoț, Bard, Gardian, Vrăjitor. Fiecare dintre ei are o abilitate proprie pe care o activezi atunci când îl recrutezi în trupa ta, dar poți beneficia de ea și în viitor dacă o folosești drept acțiune. Abilitățile eroilor sunt în strânsă legătura cu clasele acestora. De exemplu, un erou cu clasa Hoț te va ajuta sa furi cărți de la adversari, un erou Luptător îți va da șansa să încerci să distrugi cărțile erou ale altor jucatori, iar un erou Gardian te va ajuta sa îți protejezi trupa de eroi prin diferite efecte.

Dar totul nu este chiar atât de ușor. De fiecare dată când vei activa efectul unui erou, va trebui sa dai cu zarurile pentru a vedea dacă ești destul de puternic pentru a o face actiunea. Fiecare abilitate îți va cere sa dai peste un anumit număr pentru a avea succes. Bineînțeles, vei avea la dispoziție câteva metode de mitigare a rezultatului, date atât de abilități, cărți unealta, sau cărți modificatoare care te vor ajuta să schimbi valoarea sumei celor doua zaruri. Aceste modificatoare te vor ajuta pe tine, dar pot fi folosite și pentru a scădea valoarea zarurilor oponentilor.

Here to Slay @BoardGameColors

Îmi plac foarte mult jocurile în care poți ataca și împiedică direct adversarul sa câștige jocul. În Pus pe răpus vei avea la dispoziție o multitudine de modalități prin care îți poți ataca adversarii. În primul rand, sunt efectele cărților de eroi, vei putea sa furi cărți din mana lor sau sa le distrugi eroii din trupa. De asemenea vei avea la dispoziție cărți modificatoare cu care le poți scădea valoarea zarurilor atunci când ei trebuie sa facă un check. Iar de fiecare data când ei fac o acțiune, ii poți provoca la un duel de zaruri cu ajutorul cărților Provocare. Dacă reușești sa dai o valoare mai mare la zaruri decât ei, actiunea lor se anulează.

Cărțile de unealta pot fi jucate doar pe eroi, iar dacă eroul este distrus, și cartea unealta va fi distrusa o data cu el. De obicei acestea sunt modificatoare de zaruri pentru acel erou, cărți care îl protejează, ii schimba clasa sau pot fi blesteme. Blestemele le vei juca pe eroii adversarilor, dandu-le un efect negativ, iar acestea rămân atașate de ei pana când eroul este distrus sau reușește cu ajutorul altor abilități sa le îndepărteze.

Here to Slay @BoardGameColors

In afara de aceste tipuri de cărți, în joc mai avem Liderii de trupa și Bestiile.

Sunt 6 lideri de trupa, iar fiecare dintre ei are o abilitate proprie cu efect permanent și o clasă. Liderii de trupa nu sunt considerați eroi și nu pot fi atacați cu efecte ce se pot aplica eroilor.

Cărțile bestie sunt în număr de 15. Fiecare Bestie are anumite cerințe pentru a putea fi infrântă. Acestea îți vor cere prezenta unui anumit număr de eroi in trupa ta și ca ăștia să facă parte din anumite clase. Pentru a înfrânge bestiile va trebui sa dai cu zarul, iar pentru fiecare bestie ai două valori pe care trebuie sa le urmărești. În funcție de acestea și valoarea aruncarii zarurilor tale, vei reuși sa infrangi monstrul sau vei suporta un efect negativ. Dacă valoarea este mai mica decât pragul negativ va trebui sa faci efectul negativ, de obicei vei pierde eroi sau va trebui sa decartezi cărți din mana. Dacă reușești sa infrangi bestia, aceasta se va așeza sub eroul tău și îți va conferi o abilitate speciala, permanenta, de-a lungul jocului.

Here to Slay @BoardGameColors

Numărul de eroi prezent în deck este foarte mare, fiecare are propria ilustrație și propriul nume, iar uneori aceste te vor amuza foarte tare. Atunci când tragi cărți, printre mulți alții, te poți întâlni cu Doru Sacrificatorul, Buto Nelu, Pufi Viteazu sau Gheara Fatala.

Jocul are și câteva expansionuri care adaugă clase noi și monștrii noi: Here to Slay: Warriors & Druids Expansion, Here to Slay: Berserkers & Necromancers. Iar expansionul Here to Sleigh: A Here to Slay Expansion Pack – aduce o atmosfera festiva de iarna împreună cu o noua condiție de castig – cel care reușește să adune 3 cadouri bune castiga jocul. Din păcate, până în acest moment nici unul dintre expansionuri nu a fost tradus în română.

ARTWORK SI COMPONENTE

Jocul vine cu 136 de carti împărțite în 3 deck-uri separate. Cărțile eroi, Lideri de trupa și Bestii sunt toate foarte frumos desenate, fiecare având o ilustrație unica. Stilul artwork-ului este același ca la Unstable Unicorns, doar ca aici pare mai complex și mai mult lucrat.

Zarurile arata foarte bine, par din marmura neagra cu scris auriu, dar sunt destul de ușoare. Toate componentele vin așezate într-un insert de plastic, un minus ar fi ca acesta este deja plin iar extensiile nu pare ca ar mai încăpea în cutia jocului, poate decât prin înlăturarea insertului.

Daca dorești sa îți creezi propriul lider de trupa, pe site-ul jocului ai o unealta care te va ajuta sa faci asta. Poți folosi ilustratiile puse la dispoziție de cei de la Unstable Games sau îți poți încarcă propriul artwork.

CONCLUZIE

Recomandam acest joc persoanelor care nu se supăra ușor sau persoanelor care vor sa își supere ușor prietenii. În Here to Slay nu există cale de mijloc, trebuie să rapui sau vei fi tu cel răpus.

Cele două condiții de victorie dau jocului variatie, va trebui să fi mereu atent la adversarii tai pentru a vedea spre care dintre ele tind. Partea buna este că ai la dispoziție destule variante prin care ii poți împiedică sa câștige, partea rea e ca si ei vor face la fel.

Here to Slay @BoardGameColors

Jocul este foarte amuzant, iar jucat cu tipul potrivit de oameni, poate fi o experienta foarte plăcută. Îmi place ca, spre deosebire de Munchkin, jocul nu durează extrem de mult, acesta se poate termina relativ repede (cam 20-30 de minute in 2 jucatori). Interactiunea dintre jucatori este ceea ce face jocul interesant, prin șicanarea constanta si reciproca, producand distrugere, sacrificiu sau jafuri, totul în lumima unor ilustratii drăguțe si inocente.

RATING 8/10

Disclaimer – o copie a jocului ne-a fost pusa la dispozitie de Ludicus Games pentru review.

Pe noi ne gasiti pe instagram: BoardGameColors

Here to Slay @BoardGameColors
Here to Slay @BoardGameColors
Here to Slay @BoardGameColors
Here to Slay @BoardGameColors

In spatele numelui de scena BoardGameColors se ascund Marian si Larisa. Primul contact cu jocurile de societate l-au avut cu peste 15 ani in urma si de atunci nu se mai pot opri din joaca.

HowToPlay.ro

Reviews

“Landmarks” Review

Ajuns în tabăra din vârful muntelui îți dai seama ca ești singur. Din cauza cetii, restul grupului s-a pierdut pe drum. Acum că ceața s-a risipit ii poți vedea jos, la baza muntelui. Din păcate pentru ei, singura harta este la tine, iar tu va trebui să îi ajuți si sa ii îndrumi pentru a […]

Citește mai mult
Reviews

High Season Grand Hotel Roll & Write Review

Bine ați venit la Grand Austria Hotel! Deși suntem în sezonul de vârf al hotelului nostru încercăm să vă facem șederea cât mai plăcută cu putință! Grand Austria Hotel este unul dintre jocurile mele preferate așa că de când am auzit de lansarea unei variante roll&write am stat ca pe ace abia așteptând să-l jucăm! […]

Citește mai mult
Reviews

“Scoate limba!” – Review

Gruia a auzit ca cineva a mâncat toate acadelele din magazinul lui preferat de dulciuri, așa că s-a dus să investigheze locul faptei. De data aceasta l-a acompaniat și Sânziana, deoarece acadelele și misterele o intrigă întotdeauna. Ajunși la fața locului, ce să vezi? 12 cățeluși drăgălași, gata să fie mângâiați și răsfățați sa aflau […]

Citește mai mult