“Îmi vreau dinții înapoi” – Review

Articol scris de:

Monstrului Meef ii pleacă noaptea dintii la plimbare. De obicei se întorc, însă de aceasta data au plecat de prea multa vreme și ar fi timpul sa se întoarcă la Meef centru a nu mai fi supărat. Misiunea ta este sa cauți dințisorii și sa ii trimiți acasă pentru ca Meef sa fie din nou fericit.

CUM SE JOACA

Regulile sunt simple, adecvate vârstei, jocul putând fi jucat de la 4 ani. Când este randul tau, învârte titirezul. Roata te va anunță ce acțiune trebuie sa faci în aceasta runda. Poți fie sa muti 1 sau 2 dinți din gramada de dinți pe covorașul de joc, sa iei 1 sau 2 carti din teancul de extragere si sa le pui cu fata in sus in fata ta sau sa câștigi premiul cel mare și anume sa iei toți dintii strânși pe covorașul de joc și sa ii pui pe plansa ta.

I Want My Teeth Back @BoardGameColors

Cartile sunt de trei tipuri, în funcție de culoarea lor: roșii, roz sau albastre. Înainte de a învârti titirezul, dacă ai 2 sau 3 carti de aceeași culoare, le poți cheltui pentru a cumpăra roata cu provocări sau superprovocari ce trebuie adăugată la titirez si care iti poate aduce multe beneficii.

Cine ajunge primul la 12 dinți pe plansa proprie, castiga!

DESFASURAREA JOCULUI

Ne plac jocurile de copii și e o adevărată plăcere să le jucam. Băiețelul nostru adora jocurile de memorie, probabil pentru ca mereu reușește să câștige reținând detaliile mai bine decât noi. Insa ii poti atrage atentia cu orice tip de joc, mai ales unul care are un titirez. Astfel, Îmi vreau dinții înapoi a fost un adevărat hit și bonus, arata extrem de bine și vine cu o poveste foarte interesanta.

Titirezul este componentă cheie a acestui joc, fiind atât ceea ce atrage copiii, cat si ceea ce determina acțiunile jocului. Astfel, când este randul tau, folosind o mana drept suport, va trebui sa învârti titirezul cât de tare dorești și sa intreprinzi acțiunea care pica.

I Want My Teeth Back @BoardGameColors

Jocul are un numar nedefinit de ture, acesta incheindu-se atunci când unul dintre jucatori a strans 12 dintisori pe plansa de joc proprie. “Îmi vreau dinții înapoi” se bazeaza în cea mai mare parte pe norocul de care dai dovada la invartirea titirezului. Se poate întâmpla sa nu îți convină ce pica, caz în care vei știi data viitoare sa iti folosești cărțile pentru a cumpăra roata cu provocări sau superprovocari. Acestea iti îmbunătățesc șansele de a primii premiul cel mare, adică sa muți toți dintii de pe covorașul de joc pe plansa proprie șau vin cu o actiune noua, sa muti un dinte din rezerva pe plansa ta de joc.

Plansa proprie de joc este reprezentată de gura lui Meef și prezintă 12 locuri pentru dintisorii plecați și care necesita înapoierea acasă. Jocul încurajează numărătoarea și adunarea, fiind nevoiti sa stabiliți mereu de câți dinți mai este nevoie pana la victorie.

I Want My Teeth Back @BoardGameColors

Jocul antreneaza gândirea critica și luarea de hotărâri rapid, aptitudini necesare pentru a optimiza cumpărarea și utilizarea la momentul potrivit a roților cu provocări. L-am surprins pe cel mic cantarindu-si destul de bine deciziile inainte de a face acest pas, avand in vedere ca poate fi relativ scump sa faci upgrade rotii titirezului și sa beneficiezi de provocări sau superprovocari. Sunt asta pentru ca și aceste beneficii pot fi mai mult sau mai putin necesare. Trebuie ales bine momentul utilizării lor.

De asemenea, ca în cazul oricărui joc de societate, creste gradul de conectare dintre copil si adult, lucru din ce în ce mai greu de realizat în vremurile moderne când tehnologia a preluat mare parte atât din viață noastră, cat si a copiilor. Interactiunea dintre jucatori nu este directa, însă simpla prezenta la joc ajuta extraordinar de mult.

ARTWORK SI COMPONENTE

“Îmi vreau dintii inapoi” are componente de calitate crescuta, atât cutia, cat si titirezul fiind din carton gros și parțial lucios. Dintisorii lui Meef sunt și ei din carton și au diverse fetisoare, de la fericite sau extaziate la triste sau supărate.

Cartile au trei ilustratii placut realizate, cele cu dintii plecati in explorare sunt amuzante, una cu un dinte care urca pe munte, alta cu unul pe role și, nu în ultimul rand, una cu un dinte care se lansează cu ajutorul unui jet pack.

I Want My Teeth Back @BoardGameColors

Ilustratii la fel de amuzante și atractive găsim atât pe titirez, cat si pe roata cu provocări. Se vede ca designerii Exploding Kittens au știut ce tip de arta sa aleagă pentru a atrage atenția celor mici.

Cutia vine și ea cu un insert din carton, înlocuind cu succes punga de plastic în care ar intra cărțile, ele având acum un locas special în care pot fi plasate.

Printre componentele jocului veti gasi chiar si o micuta carticica in care veti putea citii o poveste cu dintii monstrului Meef.

CONCLUZII

Jocul este făcut de unul dintre creatorii Exploding Kittens în colaborare cu, si pentru, fiica lui de 4 ani.

Pe noi ne-a distrat foarte mult Îmi vreau dintii inapoi. L-am luat chiar si cu noi in vacanta și a fost un real succes printre copii, putand fi jucat incepand cu varsta de 4 ani. Are o durata medie de 10 minute si poate distra maxim 4 jucători o data.

I Want My Teeth Back @BoardGameColors

Este un joc unde norocul primeaza, dar are doza lui de strategie prin roata cu provocari. Este de asemenea educativ, antrenând numărătoarea și mai apoi, adunarea. Sa nu uitam de stimularea atenției, cresterea tolerantei la frustrare, așteptarea rândului si conectarea dintre jucatori, lucruri valabile oricărui joc de societate.

Rating 8/10

Multumim Asmodee Romania pentru review copy.

I Want My Teeth Back @BoardGameColors
I Want My Teeth Back @BoardGameColors
I Want My Teeth Back @BoardGameColors
I Want My Teeth Back @BoardGameColors

In spatele numelui de scena BoardGameColors se ascund Marian si Larisa. Primul contact cu jocurile de societate l-au avut cu peste 15 ani in urma si de atunci nu se mai pot opri din joaca.

HowToPlay.ro

Reviews

“Landmarks” Review

Ajuns în tabăra din vârful muntelui îți dai seama ca ești singur. Din cauza cetii, restul grupului s-a pierdut pe drum. Acum că ceața s-a risipit ii poți vedea jos, la baza muntelui. Din păcate pentru ei, singura harta este la tine, iar tu va trebui să îi ajuți si sa ii îndrumi pentru a […]

Citește mai mult
Reviews

High Season Grand Hotel Roll & Write Review

Bine ați venit la Grand Austria Hotel! Deși suntem în sezonul de vârf al hotelului nostru încercăm să vă facem șederea cât mai plăcută cu putință! Grand Austria Hotel este unul dintre jocurile mele preferate așa că de când am auzit de lansarea unei variante roll&write am stat ca pe ace abia așteptând să-l jucăm! […]

Citește mai mult
Reviews

“Scoate limba!” – Review

Gruia a auzit ca cineva a mâncat toate acadelele din magazinul lui preferat de dulciuri, așa că s-a dus să investigheze locul faptei. De data aceasta l-a acompaniat și Sânziana, deoarece acadelele și misterele o intrigă întotdeauna. Ajunși la fața locului, ce să vezi? 12 cățeluși drăgălași, gata să fie mângâiați și răsfățați sa aflau […]

Citește mai mult