Probleme financiare, tranzacționarea acțiunilor CMON a fost suspendată

La începutul lunii aprilie 2024, compania de design și producție de jocuri de societate CMON a decis să oprească toate tranzacțiile cu acțiunile sale pe bursa din Hong Kong din cauza unor întârzieri în publicarea raportului financiar pentru anul anterior în decembrie 2024. Această decizie vine ca urmare a unor complicații legale legate de o afacere anterioară.

CMON, recunoscută pentru jocurile sale complexe, a informat investitorii despre aceste întârzieri care afectează desfașurarea activitatilor companiei si situându-se astfel într-o poziție neconform cu cerințele HKEX (Hong Kong Exchange).

Într-o notificare din 25 martie, CMON și-a explicat incapacitatea de a finaliza raportul anual prin schimbările în personalul departamentului financiar și nevoia de asistență juridică pentru soluționarea uneia situații complicate.

În urmă cu un an, firmele Drum Group Limited și Mana Pool Investments Limited s-au înscris într-un acord cu compania CMON prin care aceasta trebuia să emită și să le vândă acțiuni noi în valoare de 1.3 milioane de dolari. Conform unei declarații din martie, acestea se găsesc acum în mijlocul unei dispute deoarece acțiunile emise au rămas în posesia CMON din cauză că nu au fost încasați banii.

Într-o proiecție recentă realizată de către CMON s-a estimat că rezultatul financiar pentru anul 2024 ar putea înregistra pierderii între 1.4 și 2.1 milioane de dolari o scădere imensă față de profitul declarat de 0،8 milioane de dolari din anul precedent. Compania a declarat că prezentarea conturilor financiare intermediare ar putea induce în eroare acționarii și investitorii.

În prezent compania are angajamente financiare legate de mai multe proiecte de jocuri ajunse la diferite stadii de dezvoltare și livrare.

Dăm o tură prin știrile lumii pentru a-ți aduce ultimele noutăți despre jocuri de societate și cele mai noi lansări de board games

HowToPlay.ro

Știri

Lansare MindGear.ro, o schimbare de viteză pentru jucătorii pasionați

La începutul lunii mai 2026, a fost lansat oficial MindGear, un nou magazin online din România specializat în comercializarea jocurilor de societate de nișă. Proiectul, fondat de Cosmin, un antreprenor cu experiență în domeniul IT, design grafic și fotografie, își propune să ofere o alternativă la oferta retailerilor existenți, concentrându-se pe titluri cu mecanici mai […]

Citește mai mult
Știri

Verdictul de la UKGE: Jocurile care au dominat preferințele juriului și ale publicului în 2026

Cea de-a 20-a ediție a UK Games Expo (UKGE) s-a încheiat la centrul NEC din Birmingham, marcând un nou record de participare pentru eveniment. Organizatorii au raportat un număr de 51.196 de vizitatori unici, totalizând 87.837 de intrări pe parcursul întregului weekend. Evenimentul a găzduit două categorii principale de distincții: Judges Choice Awards, ale căror […]

Citește mai mult
Știri

O nouă ascensiune digitală: Dune extinde imperiul pe telefoane, console și PC

Editura Dire Wolf Digital a anunțat oficial că Dune: Imperium – Uprising, continuarea de sine stătătoare a popularului joc de societate Dune: Imperium, va fi lansată în format digital pe data de 9 iunie 2026. Această adaptare va fi disponibilă pentru utilizatorii de Steam, Xbox, precum și pe dispozitivele mobile cu sisteme de operare Android […]

Citește mai mult