Spartacus: A Game of Blood and Treachery

Articol scris de:

spartacus_copertaSpartacus: A Game of Blood and Treachery

Anul apariţiei: 2012

Nr. jucători: 3 − 4

Durata unui joc: 150 minute

Designer: Aaron Dill, John Kovaleski, Sean Sweigart

Dependenţă de limbă: Este necesară traducerea jocului

Distribuitor: Gale Force Nine, LLC

Mai mult ca sigur, marea majoritate ați urmărit serialul care poartă numele faimosului luptător trac, iar dacă nu, sunt convins că sunteți măcar conștienți de existența acestuia. 

Spartacus: A Game of Blood and Treachery este un boardgame tematic, bazat pe acest serial, care îmbină o serie de mecanici de joc și reușește cu brio să le incorporeze în așa fel încât să surprindă  cu exactitate esența sursei sale de inspirație.

Fiecare jucător își asumă rolul de dominus (stăpân) al unei școli de gladiatori și va alege să reprezinte una din cele patru familii puse la dispoziție (Batiatus, Tullius, Glaber și Solonius). Fiecare familie vine cu abilități proprii și cu un stil de joc diferit, fapt ce îi oferă jocului un plus la capitolul rejucabilitate.

spartacus_1În calitate de „patres familias” jucătorii devin responsabili de soarta casei lor. Obiectivul final fiind atins doar atunci când familia lor va deveni cea mai influentă din Capua antică, iar pentru realizarea acestuia, jucătorii vor trebui să se folosească de o iscusită și în același timp crudă și nemiloasă tactică de intrigi, de trădare și nu în ultimul rând să-și etaleze măreția organizând celebrele lupte cu gladiatori.

O tură de joc este împărțită în trei faze, fiecare venind cu mecanica sa proprie, dar în ciuda acestui fapt, ele se îmbină perfect și nu dau impresia că am avea de-a face cu trei jocuri diferite. 

Prima fază este cea de intrigă, în care jucătorii vor folosi diferite scheme, pentru a-și spori averea și influența, pentru a-și submina adversarii, a le seca vistieriile sau a le otrăvi gladiatorii. În această fază, jocul folosește mecanici împrumutate din card games. Cărțile pot fi jucate doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții, adversarii pot răspunde atacului folosind ,la rândul lor, alte cărți etc.

A doua fază este cea de negoț, care este împărțită în două; într-o primă fază, jucătorii pot face trocuri sau pot cumpăra unii de la alții ,gladiatori, sclavi, gardieni sau echipamente, pentru ca mai apoi, în a doua fază, aceștia să liciteze pentru cele amintite, în piață (cărți din teancul de piață). Această fază scoate în evidență partea economică a jocului, cu schimburi asemănătoare celor din Catan și o fază de licitație întalnită și în alte jocuri (de exemplu Urzeala Tronurilor)

Ultima fază este lupta în arenă, în care jucătorul care și-a cumpărat dreptul de a organiza luptele va invita două din casele prezente în joc, acestea având îndatorirea de a-și trimite gladiatorii pentru a se înfrunta în arenă. Câștigătorul va culege laurii, aducând faimă și bani casei pe care o reprezintă, iar învinsul se va afla la mâna gazdei, care va putea decide dacă acest luptător va supraviețui sau nu. Această fază se petrece pe o planșă ce reprezintă o arenă de luptă, împărțită în spații hexagonale, iar jucătorii se vor înfrunta folosind trei tipuri de zaruri (de atac, de apărare și de viteză), folosind un sistem de luptă asemănător celui din Risk, dar puțin mai complex.

Jocul se termină în momentul în care unul sau mai mulți jucători ajung la numărul maxim de puncte de influență, și anume doisprezece, la finalul oricărei faze. În cazul în care doi sau mai mulți jucători au reușit această ispravă, învingătorul va fi decis în urma unei lupte în arenă.

spartacus_2Spartacus: A Game of Blood and Treachery este un joc ce pune mare accent pe interacțiunea dintre jucători. Aceștia vor fi nevoiți uneori să ceară susținere unul de la celălalt pentru îndeplinirea anumitor scheme, iar pentru obținerea acesteia pot fi ceruți bani, promisiuni, învinsul în arenă poate oferi bani gazdei, pentru a nu-i fi omorât gladiatorul, dar după ce plata/ promisiunea a fost facută pot apărea momente în care jucătorii nu își respectă cuvântul dat și trădează încrederea celorlalți. Acesta este, după părerea mea, punctul forte al jocului, el obligând practic jucătorii să interacționeze în toate cele trei faze, fie pentru a cere susținere în scopul îndeplinirii anumitor scheme, fie atunci când vine vorba de anumite tranzacții, fie în arenă, pentru a îndupleca gazda.

Ar putea fi luată în considerare ca minus durata jocului. În funcție de modul de joc ales (rapid, mediu, lung), aceasta poate varia între 2-3 ore, dar poate dura și mai mult, în cazul în care există patru jucători. Personal nu am fost deranjat de acest fapt, deoarece jocul este dinamic, iar interacțiunea dintre jucători este prezentă mereu, existând puține momente de acalmie, care ar putea plictisi jucătorii.

În concluzie, recomand cu încredere acest joc, în primul rând datorită faptului că reușește să-și pună tema în valoare, fără să dea impresia de joc generic, peste care ai putea arunca orice altă temă, iar jocul ar părea la fel, mecanicile de joc folosite sunt solide și se îmbină perfect și nu în ultimul rând, datorită accentului pus pe interacțiunea dintre jucători, lucru pe care îl apreciez mult în jocuri.

Plusuri: Temă puternică, accent mare pe interacțiunea dintre jucători, îmbinare armonioasă între diferite mecanici de joc

Minusuri: Durata lungă a jocului, în special dacă este jucat în patru jucători în modul de joc lung

Spartacus: A Game of Blood and Treachery a fost jucat şi pozat la Le&Le Games.

[mc4wp_form]

Siteul boardgamers.ro e un proiect lansat în luna mai 2011 și a publicat articole până în 2020. Recenziile jocurilor au fost mutate pe Gazeta Jocurilor.

HowToPlay.ro

2 thoughts on “Spartacus: A Game of Blood and Treachery

  1. Am spus-o si o mai pun. Acest joc este pur si simplu fantastic! Singurul lui minus consta in faptul ca este dependent de limba si acest aspect ingreuneaza mult jocul.
    Daca ar aparea i varianta in romana ar fi un succes imens la noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reviews

“Landmarks” Review

Ajuns în tabăra din vârful muntelui îți dai seama ca ești singur. Din cauza cetii, restul grupului s-a pierdut pe drum. Acum că ceața s-a risipit ii poți vedea jos, la baza muntelui. Din păcate pentru ei, singura harta este la tine, iar tu va trebui să îi ajuți si sa ii îndrumi pentru a […]

Citește mai mult
Reviews

High Season Grand Hotel Roll & Write Review

Bine ați venit la Grand Austria Hotel! Deși suntem în sezonul de vârf al hotelului nostru încercăm să vă facem șederea cât mai plăcută cu putință! Grand Austria Hotel este unul dintre jocurile mele preferate așa că de când am auzit de lansarea unei variante roll&write am stat ca pe ace abia așteptând să-l jucăm! […]

Citește mai mult
Reviews

“Scoate limba!” – Review

Gruia a auzit ca cineva a mâncat toate acadelele din magazinul lui preferat de dulciuri, așa că s-a dus să investigheze locul faptei. De data aceasta l-a acompaniat și Sânziana, deoarece acadelele și misterele o intrigă întotdeauna. Ajunși la fața locului, ce să vezi? 12 cățeluși drăgălași, gata să fie mângâiați și răsfățați sa aflau […]

Citește mai mult