Tzolk’in: Calendarul Maiaş

Articol scris de:

coperta_tzolkin

TZOLK’IN: CALENDARUL MAIAŞ

Anul apariţiei: 2012 (2013 în România)

Nr. jucători: 2 − 4

Durata unui joc: 90 minute

Designer: Daniele Tascini şi Simone Luciani

Dependenţă de limbă: Nu e necesară traducerea jocului.

Distribuitor: Czech Games Edition / Lex Grup

A trecut anul 2012 şi n-a venit sfârşitul lumii, dar cu toate astea, calendarul maiaş e fascinant pentru foarte multă lume. Probabil la asta s-au gândit şi Simone Luciani si Daniele Tascini când au făcut jocul Tzolk’in: Calendarul Maiaş. Tzolk’in a fost calendarul maiaşilor, un calendar de 260 zile bazat pe mişcările planetelor, pe care civilizaţia maya îl folosea să îşi programeze activităţile, cam în acelaşi mod în care ne folosim şi noi acum de calendar.

_SAM2221Jocul Tzolk’in: Calendarul Maiaş e un joc pentru 2 până la 4 jucători, bazat de plasarea dinamică a muncitorilor. Fiecare jucător controlează câte un trib maiaş în încercarea de a deveni cel mai dezvoltat trib până în momentul în care calendarul face o rotaţie completă.

Tabla de joc e primul lucru care atrage atenţia la Tzolk’in: Calendarul Maiaş, pe ea fiind aşezate 6 roţi dinţate interconectate. Roata cea mai mare e roata Tzolk’in şi urmăreşte trecerea timpului, iar celelalte 5 sunt locaţii în care civilizaţia maiaşă îşi desfăşoară activitatea şi se dezvoltă (Palenque, Uxmal, Tikal, Yaxchilan şi Chichen Itza). În fiecare tură, un jucător poate să îşi aşeze sau să îşi ridice muncitorii de pe cele 5 roţi secundare. După fiecare rundă, roata principală se învârte o poziţie (în cazuri rare, două) şi toţi muncitorii plasaţi avansează spre poziţii mai bune. Jucătorii trebuie, cu ajutorul muncitorilor, să adune mâncare, lemne, piatră, aur şi chiar şi cranii de cristal. Acestea vor fi folosite pentru a construi clădiri sau monumente, pentru a intra în graţiile zeilor sau a dezvolta tehnologii care să ajute la mersul mai uşor al lucrurilor. La prima vedere jocul pare unul simplu, iar mecanica de joc chiar este una simplă.  Dar mulţimea de poziţii în care se pot aşeza muncitorii şi mai ales găsirea echilibrului între aşezarea muncitorilor noi şi ridicarea muncitoriilor puşi la muncă necesită multă experienţă şi calcule. Aici apare şi singurul minus al jocului, e predispus la paralizie prin analiză (analysis paralysis), adică la existenţa unor timpi lungi de gândire a anumitor jucători pentru a-şi efectua tura. Dar e doar un mic minus, foarte uşor de trecut cu vederea.

_SAM2213Tzolk’in: Calendarul Maiaş e un joc foarte arătos, atât cele 6 roţi cât şi toate piesele arată foarte bine. Resursele sunt din lemn, mai puţin craniile de cristal care sunt din plastic albastru transparent şi te duc cu gândul direct la un film cu Indiana Jones. Totul arată foarte bine şi se vede atenţia la detaliu, odată învăţat jocul nu mai aveţi nevoie de niciun fel de ajutor din partea manualului, simbolistica de pe tabla de joc fiind suficient de explicită.

Pe scurt, Tzolk’in: Calendarul Maiaş duce mecanica de plasare de jucători la un alt nivel, arată foarte bine şi poate urca uşor în topul preferinţelor pasionaţilor de jocuri euro. Este un joc despre care suntem convinşi că se va vorbi mulţi ani de acum încolo şi este, cu siguranţă, un viitor clasic.

_SAM2215Tzolk’in: Calendarul Maiaş a fost desemnat jocul anului 2012 pentru avansaţi în România, iar în 2013 a fost lansat în limba română şi distribuit de către Lex Grup.

Plusuri: Mecanica inovatoare de joc, aspectul, independenţa de noroc, simbolistica explicită

Minusuri: Cutia nu are insert.

Tzolk’in: Calendarul Maiaş ne-a fost pus la dispoziţie de către Lexshop, responsabili şi pentru traducerea în limba română şi poate fi comandat de aici sau cumpărat din magazinul lor din Iaşi.

Siteul boardgamers.ro e un proiect lansat în luna mai 2011 și a publicat articole până în 2020. Recenziile jocurilor au fost mutate pe Gazeta Jocurilor.

HowToPlay.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recenzii și păreri

Dune Revolta – Lupta pentru Arrakis începe din nou – Review

Există un adevărat cult în jurul universului Dune, începând cu cele 6 cărți originale scrise de Frank Herbert și continuând cu încă 17 scrise de alți autori, filme, seriale și, mai nou, chiar jocuri de societate. Există nu mai puțin de 25 de jocuri de societate inspirate din universul Dune, sau cel puțin așa spune […]

Citește mai mult
Recenzii și păreri

Linja – Review

Linja este un joc minimalist inspirat din cultura tibetana, linja însemnând linie în această limbă. Este alcătuit din 6 bețișoare din bambus și 12 pioni din lemn, aceste componente dându-i un aer foarte tradițional.   Este un joc abstract de strategie ceva poate fi jucat doar în 2 jucători. Are un ritm alert, putând fi dat […]

Citește mai mult
Recenzii și păreri

XOK – Review

XOK este un joc minimalist de strategie, de tip duel, în care vrei să creezi o rețea de minim 10 elemente adiacente, în acest caz pești. În limba mayașilor, “xok”,  pronunțat “shoke”, înseamnă “pește” și este, cel mai probabil, originea termenului “shark” din engleză. Pentru că, da, în acest joc elegant avem de-a face cu […]

Citește mai mult