Mantis – Curcubeie si razbunare – Review

Articol scris de:

După succesul realizat cu jocul “Exploding kittens” designerii jocului s-au hotărât să facă un joc de cărți mai simplu și mai rapid. Astfel, un joc de Mantis poate fi învățat în două minute si poate fi jucat în aproximativ zece, fiind recomandat atat adultilor, cat si copiilor peste 7 ani.

CUM SE JOACA

Toate cărțile se amesteca si fiecare jucător va primi 4; astfel setup-ul este gata.

Toți jucătorii își vor plasa cărțile primite cu fata în sus în zona lor de joc, organizandu-le în funcție de culori, dacă sunt cărți de aceeași culoare acestea se vor suprapune.

Mantis @BoardGameColors

Cand este randul tau, înainte de a trage prima carte din teanc și a vedea ce culoare are, trebuie sa decizi pe care dintre cele doua acțiuni vrei sa o intreprinzi:

1. Poți încerca să înscrii, caz in care, daca culoarea cartii se potriveste cu cel puțin o alta carte din rezerva ta, plasezi toate personajele de culoarea respectiva in teancul de înscris puncte. Dacă nu se potrivește, cartea va rămâne în rezerva ta.

2. Poți încerca să furi de la unul dintre adversarii tai, alegandu-l înainte de a trage cartea din teanc. Dacă culoarea cărții se potrivește cu cel puțin o alta carte din rezerva sa, vei lua toate cărțile de aceeași culoare și le vei plasa în rezerva ta.

Jocul se încheie atunci când unul dintre jucatori a reușit sa strângă 10 sau mai multe cărți în teancul sau de inscris puncte.

DESFASURAREA JOCULUI

Mantis este un joc de tip set collection care conține 105 carti împărțite pe 7 culori. Jocul se bazeaza în principal pe sustrasul teancurilor de carti de aceeași culoare de la adversari. Cu toate ca este un joc bazat pe noroc, ai șansa de a te orienta cu privire la culoarea cărții care urmează. Pe spatele cartii vor fi afisate 3 culori posibile, dintre care neapărat una o vei găsi pe față cărții.

Mantis @BoardGameColors

Interesant este că trebuie să declari acțiunea pe care o vei face înainte de a trage cartea din teanc, iar dacă ai ales acțiunea de furat va trebui sa declari și persoana de la care vei fura. Dacă în fata persoanei pe care vrei sa o furi nu găsești cărți de culoarea celei trase de tine din teanc, aceasta va rămâne în posesia adversarului, adăugând-o la colecția sa de carti, devenind astfel din posibila victima, un oponent puternic.

Mantis @BoardGameColors

De fiecare data când îți vei alege adversarul de la care vrei sa furi, te vei uita la cele trei culori posibile ale următoarei cărți din teanc. Bineînțeles ca dacă unul dintre oponentii tai are toate cele trei culori în față sa va fi o victima sigura.

Mai mult ca sigur toată lumea se va avanta la sirurile de carti lungi pentru a scora cât mai multe puncte deodata, însă acest lucru poate fi foarte inselator, pentru că o data ce ai intrat în posesia unui șir lung care valorează multe puncte, e ca si cum ai avea o țintă pe tine, ceilalți jucători încercând toți sa îți fure șirul sau alte cărți din față. Dacă vrei sa il și scorezi, va trebui să îți astepti turul din nou, iar dacă șirul încă se afla in posesia ta vei avea șansa sa încerci să iei punctele, asta dacă ai destul noroc ca următoarea carte din pachet sa fie de culoarea potrivita.

Mantis @BoardGameColors

Uneori cea mai buna strategie poate fi punctarea unui număr mai mare de șiruri, chiar dacă acestea au dimensiuni reduse. În loc sa te lupți pentru tancurile lungi care se vor plimba de la un jucător la altul și poate nu vor puncta niciodată, nu este mai bine sa punctezi teancuri de dimensiuni reduse pana când vei ajunge la 10 carti și vei declara finalul jocului?

In Mantis va trebui sa găsești un echilibru între a face rău celorlalți jucători, furând-le cărțile, și a încerca să scorezi puncte pentru a ajunge mai repede la victorie. Bineînțeles ca este foarte distractiv sa furi cărțile strânse (sau furate) cu greu de alții, dar acestea pot fi la fel de ușor furate și din față ta. Dacă vei zabovi prea mult, vei strânge prea multe cărți de culori diferite, ceilalți jucători vor fi foarte tentați sa te scape de ele, iar șansele ca ei sa aibă success cresc direct proporțional cu numărul de culori din față ta.

Mantis @BoardGameColors

Va trebui sa nu te lași prada dorinței de răzbunare, cu toate ca e dureros sa vezi cum alții îți sustrag cărțile. Mereu sa fii atent la posibilele culori ale următoarei cărți, dacă aceasta îți dă o șansă să înscrii câteva puncte, fie ele cât de mici, ar fi bine să profiți de asta.

In 2 jucători regulile se modifica un pic. Astfel, jocul se va încheia când un jucător ajunge la 15 carti in teancul de înscris puncte. De asemenea, dacă alegi sa furi de la adversarul tău și reușești, mai ai dreptul sa faci încă o tura. Și tot asa dacă ai noroc la furat.

ARTA SI COMPONENTE

Atat cutia jocului cat si cartile sunt intens colorate. Cartile au ilustratii cu creveți Mantis, fiecare culoare avand un desen diferit, ingenios si amuzant reprezentat. Acestea pot fi diferențiate atât după culoare, cât și după un simbol specific. Jocul vine cu un insert si el viu colorat, in care cartile vor fi plasate perfect, fara a fi nevoie de clasicele pungute din plastic.

CONCLUZII

Asemeni crevetilor Mantis, crustaceele pradatoare dupa care a fost denumit jocul, jucatorii trebuie sa fie la fel de agili si vicleni pentru a castiga jocul.

Am reușit să jucăm jocul atât în 2 persoane cât și în 4 și 5. Durata unei partide crește o data cu numărul de jucători, dar nu semnificativ. Bineînțeles că jocul este mai distractiv cu mai mulți oameni în jurul mesei, fiind bazat în principal pe interactiunea dintre jucatori. Având mai mulți jucători la masă, opțiunile de a fura cu succes în funcție de posibilele culori ale cărții ce trebuie jucata din teanc cresc, dar un număr mai mare de jucători cresc și șansele ca tu să nu scapi nepradat pana la următorul tur.

Mantis @BoardGameColors

Jocul este amuzant, perfect pentru serile relaxante cu jocuri de societate de petrecere. Nu il recomandam insa persoanelor care nu prefera un pic de interactiune agresiva în jocurile lor.

RATING: 7/10.

Mantis @BoardGameColors
Mantis @BoardGameColors
Mantis @BoardGameColors

In spatele numelui de scena BoardGameColors se ascund Marian si Larisa. Primul contact cu jocurile de societate l-au avut cu peste 15 ani in urma si de atunci nu se mai pot opri din joaca.

HowToPlay.ro

Recenzii și păreri

Sanctuarul – mai bun ca Ark Nova?

Am avut șansa să încercăm jocul Sanctuary înainte de data oficială de lansare. Având în vedere că Ark Nova este jocul meu #1, am fost foarte bucuroși să punem mâna pe Sanctuary, care promitea că este o versiune mai light a acestuia. Am jucat Ark Nova de aproape 200 de ori, este adevărat, majoritatea jocurilor […]

Citește mai mult
Recenzii și păreri

Forest First – Review

Toamna doar ce a început, copiii au reînceput grădinița, totul a revenit la normal. Este încă vremea de plajă, deci copacii nu au căpătat culorile specifice anotimpului în care ne aflăm, dar va veni și acel moment în curând. Toamna este la fel de așteptată de animalele pădurii, cărora le place la nebunie să alerge […]

Citește mai mult
În timpul cursei
Recenzii și păreri

Peripeții prin spațiu – Star Wars: Super Teams [REVIEW]

Introducere Da… păi, avem de făcut o mărturisire înainte de a începe recenzia: nu am văzut nici un film din universul Star Wars. Nu am citit nici cărți, nici comics… nimic. Nada. Ați prins ideea. Așa că nu ne vom concentra pe tematică mai deloc – lăsăm experții să își dea cu părerea. Noi suntem […]

Citește mai mult