Carcassonne

Articol scris de:

CARCASSONNE

Anul apariţiei: 2000

Nr. jucători: 2-5

Durata unui joc: 45 minute

Designer: Klaus-Jürgen Wrede

Dependenţa de limbă: Nu este necesară traducerea jocului

Distribuitor: Hans im Glück

Carcassonne e un oraş medieval din sudul Franţei, în apropierea graniţei cu Spania şi este unul din cele mai bine conservate oraşe medievale din Europa. Dar nu despre oraşe vorbim noi aici, siteul este un site cu şi despre jocuri, aşa că vom vorbi despre jocul de societate Carcassonne, creat de Klaus-Jürgen Wrede şi apărut în anul 2000. Este unul din cele mai bune jocuri pentru începătorii în ale boardgameurilor şi unul din cele mai cunoscute şi răspândite jocuri europene.


Regulile sunt simple şi uşor de explicat, timpul de acomodare cu jocul şi sistemul de punctare fiind minim. Regulamentul e bine structurat, cu exemple foarte clare la fiecare punct necesar. Ideea jocului e simplă, harta se construieşte de către jucători, fiecare aşezând pe rând câte un cartonaş. Cartonaşele conţin oraşe, drumuri, mănăstiri şi câmpuri, toate putând fi controlate de supuşii jucătorilor. În principiu, cu cât controlezi mai mult, cu atât ai mai multe puncte. Doar că supuşii sunt în număr limitat şi vei depinde de noroc pentru a putea închide oraşele şi drumurile începute şi a elibera supuşi noi. Jocul se poate juca şi într-o variantă simplificată pentru jucătorii noi, fără supuşii care se pun pe câmp (ţărani). Deşi la prima vedere jocul poate părea un pic prea simplu, e exact atât de simplu cât trebuie să fie, i s-ar potrivi de minune descrierea „easy to learn, hard to master”, lucru pe care ar trebui să şi-l dorească toţi producătorii de jocuri de la produsele lor.

Carcassonne merge perfect în 2 jucători şi aici e locul în care multe alte jocuri au lacune grave. Problema e în 4 sau 5 jucători, unde jocul începe destul de mult să depindă de noroc, fiind şanse mari să nu ai nici o şansă să termini anumite oraşe începute din ghinon curat. Dar norocul şi ghinionul fac parte din jocurile de societate şi evaluarea riscurilor e parte din joc.

Carcassonne a fost premiat în anul 2001 cu prestigiosul titlu al criticilor germani, Spiel des Jahres, titlu ce-i confirmă daca mai era nevoie calitatea. De-a lungul timpului au apărut foarte multe extensii la jocul de bază, adăugând reguli noi, un al şaselea jucător şi în primul rând cartonaşe noi pentru o harta mai mare şi un joc mai lung. Dar ce e important e că şi jocul de bază singur e excelent. Piesele din lemn vopsit ale jucătorilor, numite şi meeples (o prescurtare de la my people) au devenit un simbol al jocurilor de societate, în special a jocurilor europene.

Merită menţionat şi că e unul din puţinele jocuri apărute în limba română, cu cutia şi piesele produse în Germania, deci la aceeaşi calitate ca în orice altă ţară. Jocul este independent de limbă, dar cutia şi regulamentul în limba română fac învăţarea lui mai uşoară şi mai plăcută.

Plusuri: Excelent în 2 jucători, uşor de învăţat,  uşor de transportat, ieftin, foarte răspândit (deci e uşor să găsiţi parteneri de joc), piese frumoase şi rezistente, regulament bine structurat.

Minusuri: În 4 şi 5 jucători depinde un pic cam mult de noroc, după un timp mai lung poate părea repetitiv fără extensii, iar cu multe extensii durata jocului devine prea mare dacă jucătorii nu cunosc bine regulile.

Aţi jucat Carcassonne? Dacă da, ce părere aveţi despre el? Dacă nu, ce mai aşteptaţi?

Siteul boardgamers.ro e un proiect lansat în luna mai 2011 și a publicat articole până în 2020. Recenziile jocurilor au fost mutate pe Gazeta Jocurilor.

HowToPlay.ro

Recenzii și păreri

Construiește-ți colecția perfectă – Art Society – Review

Când eram mai tânăr, în liceu, aveam camera plină de postere cu trupele care îmi plăceau. Să acopăr pereții cu ele era o activitate care îmi făcea plăcere, dar uneori era și dificil să aleg dintre toate posterele pe care le aveam ce să pun pe pereți. Știi cum e: spațiu limitat și o mulțime […]

Citește mai mult
Cui îi plac alpacalele?
Recenzii și păreri

Sanctuarul: Ark Nova Reloaded? [REVIEW]

Introducere Ark Nova ne-a luat pe toți ca din oală, cum se spune în românește. Mathias Wigge a apărut de nicăieri și a reușit să conceapă ceea ce este acum jocul numărul 2 din top 100 BGG, ceea ce nu este de ici de colo. Jocul este unul dintre favoritele noastre și nu putem decât […]

Citește mai mult
Recenzii și păreri

Mai ai doar 48 de ore să-ți reînnoiești garderoba de board gamer!

Pe Mr. Meeple i-am descoperit întâmplător acum 7 ani la Essen Spiel când am cumpărat câteva bluze și tricouri care mi s-au părut super simpatice. Între timp am ajuns să fiu client fidel și de curând am realizat că o mare parte a garderobei mele este acum formată din produsele lor. De la tricouri și […]

Citește mai mult